Muzica naturii se va auzi în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului

Natura are propria muzicalitate pe care o etalează ori de câte ori ne facem timp să o ascultăm. Omul a pus-o în slujba lui, iar muzicalitatea naturii se îmbină cu armonia tehnicii. Proiectul de amenajare a potecii tematice ”Muzica naturii interpretată de piatră, lemn și apă”, desfășurat în satul Peștera, comuna Sălașu de Sus, pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, este o invitație la descoperirea sonorității elementelor naturale și a celor create de om.

Prin acest proiect, Asociația Social – Culturală ”Sălășana” și partenerii săi lucrează la amenajarea unui traseu care să înglobeze câteva elemente de tehnică populară cu cele de land art. O moară cu ciutură, un cuptor de var și o văioagă (sistem din lemn pentru spălat rufe, acționat de apă), amplasate de peste 100 de ani la marginea satului Peștera, sunt parte din moștenirea culturală a sătenilor. Cele trei instalații tehnice au fost salvate de la distrugere, în urmă cu 5 ani, de voluntarii Geoparcului, în cadrul unei tabere de vară. Lor li se vor adăuga mai multe instalații care să îi ajute pe vizitatori să descopere informații despre structura și sonoritatea pietrelor, lemnului, apei și pădurii. Întregul itinerar al potecii este gândit ca un inedit spectacol auditiv, vizual și tactil presărat cu informații despre oamenii locului.

Luni 29 iulie, în cadrul Festivalului Dinozaurilor, Asociația Social – Culturală ”Sălășana” a lansat o invitație de descoperirea traseului potecii tematice. Partenerii în proiect, localnici, voluntari pentru Geoparc și vizitatori au parcurs traseul tematic, s-au familiarizat cu locul, au schimbat opinii privind amenajarea și modalități de implicare.

Poteca tematicăurmează să pună în valoare importanța pietrei, a lemnului și a apei pentru natură și om, ca instrument de promovare și dezvoltare a comunității locale din satul Peștera, comuna Sălașu de Sus. Totodată, ea va fi inclusă în traseul tematic ”Drumul apei și al pietrelor” din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București.

Proiectul de amenajare a potecii tematice ”Muzica naturii interpretată de piatră, lemn și apă” este realizat de Asociația Social – Culturală ”Sălășana” și Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București, Agenția de Dezvoltare Economico – Socială a județului Hunedoara, comuna Sălașu de Sus și Școala Primară Sălașu de Sus. Pentru punerea în aplicare, proiectul beneficiază de o finanțare asigurată de Fundația pentru Parteneriat și MOL România.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × one =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.