Noaptea Muzeelor, la DEVA, ORĂŞTIE şi BRAD

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, sub patronajul Consiliului Județean Hunedoara, organizează, sâmbătă 18 mai 2019, evenimentul național și internațional Noaptea Muzeelor, în trei dintre locațiile sale, respectiv: Deva (Palatul Magna Curia), Orăștie (Muzeul de Etnografie și Artă Populară), Brad (Muzeul de Istorie Locală și Etnografie),

• Deva: orele 16.00-02.00

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva oferă în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor, un periplu istoric în reverse-mode prin timpurile în care castelul Magna Curia a reprezentat un element vizibil, de la perioada interbelică, perioada înființării Muzeului Județean Deva, până în timpurile medievale târzii, când Magna Curia este ridicată.

Programul manifestărilor este:

Ora 16.00 Deschiderea oficială

Ora 17.00 Imagini pe gramofon-Teatru stradal

Teatrul de Artă Deva și Teatrul Tudor Vianu Giurgiu

Ora 18.00 Prezentare de armuri medievale târzii

Compania Dragonului, Cluj-Napoca

Ora 19.00 Ignis et ferrum

Demonstrații de antrenamente, lupte full contact în armură, tir cu arc istoric, prezentare de artilerie, ev mediu

Compania Dragonului, Cluj-Napoca

Ora 20.30 Introducere în lumea vânătorii medievale

Cercul Vânătoresc Sfântul Hubert, Cluj-Napoca

Ora 22.00 Povestea castelului Magna Curia

Proiecții video-mapping pe clădire

Lucian Matei, Cluj-Napoca

Ora 22.30 Atelier interactiv de dans medieval

Compania Dragonului, Cluj-Napoca

Ateliere interactive medievale: ceramică, artă textilă, crestături în lemn, curelărie, etc.

Vizitarea gratuită a expozițiilor muzeului: www.mcdr.ro

 

• Orăștie: orele 18.00-02.00

La evenimentul Noaptea Muzeelor la Secţia de Etnografie şi Artă Populară Orăştie va fi vernisată expoziţia Civilizația lemnului – „Codrul frate cu românul”, unde va fi prezentat, într-un cadru natural specific zonei, structura etajată a vegetaţiei, tipurile principale de esenţă lemnoasă, descoperiri arheologice şi relaţia dintre om şi lemn.

Vor fi aduse informaţii despre exploatarea lemnului, transportul, prelucrarea, unelte şi tehnici folosite precum şi despre ocupaţiile specifice zonei: dulgherit, tâmplărit, văsărit etc. Alături de expunerea elementelor de arhitectură românească realizată în lemn (casă, anexe, stâni) sunt aduse în atenţia vizitatorului şi elemente de viaţă spirituală (biserici, cruci, stâlpi funerari). Vor fi prezentate şi creaţii inedite ale unor meşteri populari (Constantin Perţa şi Ilie Todescu) realizate dintr-o singură bucată de lemn.

La evenimentul Noaptea Muzeelor, desfăşurat la Orăştie, vor fi prezenți elevi ai Şcolii Populare de Artă de la Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria” Deva, coordonați de profesorul Mircea Lac, care prezintă obiecte tradiţionale şi artizanale realizate în lemn, precum și o demonstrație interactivă de xilogravură prezentată de conservator – restaurator Andrei Buda, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Seara va fi susţinută de un spectacol de dansuri populare ale ansamblului folcloric „Germisara” Geoagiu.

 

• Brad: orele 18.00-02.00

Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad organizează, cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor 2019, o serie de activităţi care urmăresc conservarea, promovarea precum și perpetuarea valorilor satului tradițional zărăndean, aducându-se în atenție tradiții, ritualuri și obiceiuri, artă populară, meșteșuguri, bucătărie tradițională etc. Se dorește ca spațiul muzeal să fie un „acasă” al tuturor brădenilor, zărăndenilor dar și al tuturor celor cărora le este dor de casa bunicilor, de liniștea, valorile și spiritualitatea satului patriarhal românesc.

Va fi vernisată expoziția „Icoana pe sticlă – meșteșug, artă și har” prin care se vor pune în evidenţă  funcțiile, utilizările, trăsăturile specifice, tehnicile de lucru, materialele folosite,  precum şi valoarea artistică a icoanelor pictate de țăranii-iconari din Transilvania. Deoarece icoanele din casele țăranilor români au fost întotdeauna însoțite de ștergarele cu rol decorativ țesute în război, ele „învelind” icoana și „îmbrăcând” casa, se va vizita și expoziția „Ștergarul zărăndean”.

În circuitul expozițional va fi integrată și o expoziție a ultimului meșter de fluiere din Zarand, Mateș Petru, din satul Dumbrava de Sus, comuna Ribița, care va cuprinde obiecte lucrate în lemn: fluiere simple, fluiere duble, crucifixuri. În curtea muzeului, vizitatorii vor fi așteptați cu expoziția de fotografie „Satul hunedorean în imagini” a artistului Nicu Jianu, prin intermediul căreia se vor prezenta locurile pitorești ale județului Hunedoara.

La toate acestea se vor adăuga o șezătoare și o  întâlnire cu poeți populari din zonă care vor recita din creațiile proprii.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × two =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.