Alergăm și tot alergăm cu o mare viteză, dar unde mergem? Acesta este cuvântul care caracterizează cel mai bine viețile noastre moderne.

Avem sărbători, diverse evenimente personale, evenimente politice, trăiri emoționale, trăiri intense, toate trec, noi rămânem cu amintirile, unele frumoase, altele urâte.
Dar oare de ce alergăm, unde mergem, pe ce rută? Combustibilul cu care aler­găm și după care ne strofocăm zi și noapte sunt banii. Trăim în viteza secolului aproape orice eveniment de viață, chiar și cele mai multe dintre acțiunile simple, precum mâncatul sau dormitul. Totul este pe fugă, dar niciodată nu ne întrebăm unde mergem, (motivul acestui maraton nebun ) și niciodată nu ne gândim la sănătatea noastră, decât numai atunci când nu mai putem.
De cele mai multe ori, plecăm într-o excursie de mii de kilometri, oboseală cruntă, dar fără să facem ceva minunat, numai de dragul de a arăta oamenilor ce tari suntem noi, în ce lume bună ne învârtim, cât de inteligenți suntem, să arătăm oamenilor mai creduli decât noi ce mușchi și ce bani avem. Unii au împrumutat treizeci de mii de lei să meargă în Egipt, la Piramide. Au stat șapte zile și au muncit trei ani ca să plătească datoria.
Oare se merită asemenea sacrificii, numai de dragul de a arăta cine suntem noi? Nu contează unde alergăm și ce țel avem. Alergăm precum cei care aleargă la mall să cumpere tigăi, alergăm ca să arătăm lumii cine suntem noi. Hăpăim pe fugă ca să trecem imediat la altceva și dormim tot mai puțin, ca să ne rămână timp pentru tot ce ne-am propus să facem. Tot mai mult și tot mai repede.
Toată această alergătură este total falsă, cu multe sacrificii care, de multe ori, ne costă chiar viața.

Nu ne mai putem controla
Nu mai avem raționament. Nu realizăm că oriunde te afli pe globul pământesc, tot mâncare mănânci (de cele mai multe ori foarte rea), tot într-un pat dormi, tot un suc sau un vin bei, nu faci nimic deosebit în afară că alergăm și nu știm de ce și la ce costuri.
Suntem parcă niște roboți care mergem pe drumuri doar de noi știute fără sens, mânați de la spate de o forță nevăzută, care ne biciuiește imediat cum am tras pe dreapta să ne odihnim. Unde ne grăbim ? De ce am devenit nerăbdători ? Vrem totul, dacă am putea să fim doar noi și numai noi pe acest pământ, să fim numai noi cei mai buni, să fim numai noi care stăpânim acest pământ. Noi de când ne naștem devenim egoiști, că așa suntem educați, dar nu realizăm că din ziua când ne naștem, alergăm și alergăm.
Trăim vremuri tulburi, grele, în care până și relaxarea este o cursă, dar nu realizam. O cursă înșelătoare, pentru că noi am devenit niște roboți care nu mai cunoaștem sensul vieții. Noi și când stăm de vorba cu cineva alergăm cu ochii pe ecranul telefonului după diverse informații inutile pentru noi, dar vrem sa arătăm, de fapt, cine suntem, ce scule avem și ce informații stăpânim. Noi nu stăpânim pe nimeni de multe ori, munca și viața noastră sunt doar iluzii știute doar de noi. Când vin sfintele Sărbători obișnuim sa plec cu ,,cățel și purcel “.
Dar nu știm unde mergem și de ce mergem. Unii aleargă de dragul de a cheltui bani și de a-și arăta mușchii față de oamenii din jur. Important este că alergăm. Alergăm după locuri noi, pe care le studiem prin ecranul telefonului sau tabletei. Și, abia când ajungem la cazare vedem ca nu se pupă cu ce vedem noi și adevărata realitate și doar atunci observăm că pozele sunt perfect editate pentru Facebook sau Instagram.
Începem a doua zi să băgam în traistă bunuri, ami­ntiri, produse, nu ne interesează de ce le cumpărăm, nu ne interesează cât plătim, după ce le luăm, începem să le triem. Important este să adunam cât se poate de multe și cât mai repede, să nu pierdem valul. Dar nu realizăm că noi suntem deja luați de val și mergem fără un sens, nu știm unde ne îndreptăm. Nu o să mă credeți, pentru că nu vreți să mă credeți și să vedeți realitatea pe care o trăim.
Uitați-vă în jurul vostru, acasă, și vedeți câte dintre lucrurile din dulapuri zac nefolosite de luni, poate ani, câte lucruri aveți prin alte camere pe care nici nu ați pus mâna de ani de zile. Și atunci de ce le cumpărăm, de ce alergăm prin viață dacă nu știm unde mergem. Am devenit sclavii tehnologiei, care evoluează atât de repede încât noi, având sete de tehnologie, nu apucăm să ne plictisim, că vedem altele pe rafturile sau în vitrinele magazinelor. Și așa alergăm și muncim tot mai mult, cu gândul de a acapara rapid și la timp cea mai bună tehnologie. Și, după un timp destul de scurt, constatăm că toate acestea sunt făcute pentru un timp foarte scurt, ca omul să cumpere altele noi, fără să se simtă că nu gândește pe termen mediu și lung, ci doar să ne fie bine pe moment.

Oamenii au început să relaționeze doar pe rețele de socializare
Acolo se simt în siguranță față de soție sau bărbat, față de amant sau amantă. Sute de mii de oameni sau chiar milioane se aruncă în această vâltoare, din care ies, de cele mai multe ori șifonați, fără să realizeze de ce. Acolo scriu că sunt ingineri, profesori, doctori, dar în realitate??? Nu știu nici aici unde vor sa ajungă. Bunica spunea o vorbă mare, înțeleaptă: ”importantă nu este destinația unde mergem, importantă este călătoria, ca să arătăm celor din jurul nostru cât de importanți suntem noi.” Curiozitatea a devenit mai importantă decât sănătatea pentru mulți. Atunci de ce alergăm, unde alergăm? Nu contează prețul, timpul, efortul. Important este să alergăm.

Oare suntem roboţi?
Oare mai avem raționament uman în noi sau suntem roboți. Uităm să ne bucurăm, uităm să respectam oamenii, uităm să le respectăm munca. La locul de muncă respectam, de regulă, oameni care nu trebuie respectați. Pentru că noi nu ne mai respectăm pe noi fiind mai ocupați cu falsurile vieții. Mergem într-o viteză năucitoare, într-un circuit închis al vieții. Plecăm de la linia de plecare și ne întoarcem tot acolo, pentru că noi acel punct îl redenumim tot sosire.
Important pentru noi este alergatul și că cheltuim bani. Nu contează pe ce, important este să arătăm semenilor noștri că cheltuim și că suntem tari. O să fim în cursă atât timp cât mai avem combustibil și bani de tocat, cu condiția ca drumul nostru să nu se sfârșească, în ștreang, parapeți, copaci, rămânând fără combustibil. Noi nu mai gândim decât momentul, iar când vrem să gândim ,,picăm în depresie “. Atunci credem că ne vindecăm cu droguri și alcool.
Toate astea fac parte din merindele rucsacului cu care alergăm. Dar nu uitați și de datoriile bancare, cămătari etc. care ne trimit la alergat. Important este să alergam într-o direcție bine știută și să sfârșim frumos, nu cu ajutorul unora sau altora.
Maratonul continuă, nu s-a terminat. Important este cine ajunge la linia de sosire cea reală și nu cea imaginară. Alergați, dar să știți să vă și opriți. Alergarea este bună pentru sănătate, alungă bolile din interiorul corpului omenesc. Dar orice lucru, ca și alergarea, are regulile lui, are rostul lui. Nici noi nu ne mai cunoaștem rostul.

Alergăm sau nu la vot?
Oamenii au de alergat și mai mult, aleargă la vot, este o alergătura în plus. Alegem aceleași fețe? Poate acum clasa politică va realiza că noi suntem cei care îi trimitem și nu invers, și tot ei poate vor realiza că sunt români și tot noi plătim luxul și huzurul lor. Alergați mult și bine, dacă nu știm unde trebuie să ajungem și lângă cine trebuie să fim.
Sunt și eu un alergător de cursă lungă, care alerg și iar alerg. Unde? Nu știu!!!

Al dumneavoastră același
Prof. Ioan Romeo Mânzală