.

OPINII: Oare de ce nu se respectă legea?!

Nerespectarea legii, într-o țară normală, duce la o țară anormală. Mai avem o Românie reală? De ce nu respectă românii legea?

Într-un articol anterior, am văzut de ce nu se lasă de furat. O altă meteahnă, la care nu putem renunța, este disprețul, desconsiderarea față de lege. Nu știu să fie român care să aibă un respect deosebit față de legi, în așa fel încât să-și conducă viața cu gândul la respectarea lor.
Nu numai oamenii obiș­nuiți se arată dezinteresați de ele, ci și cei care ar trebui să le pună în aplicare, sau să vegheze la respectarea lor. Prin contrast, alte state europene au cetățeni mult mai disciplinați. La noi, nu respectă legea cei care ar trebui să vegheze la respectarea legii, nu la nerespectarea ei. Avem exemple publice și reale, nu mai trebuie probe. Hotărârile CCR nu au fost respectate, unele dintre ele, nici de către Președintele Klaus Iohannis. Cum să aibă rezultate acest Guvern, când el este obstrucționat pe toate părțile? Credeți că Ludovic Orban este mai bun decât Dăncilă? Câți kilometrii de autostradă a făcut Ludovic Orban când era ministrul transporturilor? Știți câte probleme au fost cu licitația de la Transalpina, cu celebrul afacerist Nelu Iordache, care era pe tronsonul Pecica -Nădlac și multe altele. Nici Viorica Dăncilă nu a făcut nimic, decât s-a războit cu Președintele.

Dacă va veni la putere ,,Guvernul Meu”…
Va curge lapte și miere, făcută de doamna Turcanu, care este atât de vocală, încât a ajuns să creadă și domnia sa ce spune. Așa de bine s-a condus această țară, încât Președintele a lăsat guvernul fără miniștri, Parchetul General fără Procuror-Șef, DNA fără Procuror Șef, DIICOT fără Procuror Șef și alții. Păi dacă destructurezi intenționat aceste instituții, ca să-ţi fie ție bine, numai să cadă Guvernul, avem o mare problemă. Ori este făcut intenționat, ori din prostie, iar asta nu este strategie.
Tu, ca individ, nu te joci cu un popor și o țară, pentru a face strategii ca să-ți fie ție bine. Și atunci, cum vreți să avem tot ce dorim, când ne distrugem noi pe noi. De ce nu avem o răspundere a magistraților ? La ora actuală, văd că în justiție face toată lumea cum o taie capul, iar asta numai justiție nu este. Văd că anticorupția s-a rezolvat atât de bine, că și americanii au venit la noi cu afaceri ,,cinstite”! Până mai ieri ne dădeau lecții. Dar să vedem cum se conduce țara.

Țara nu o conducem noi !
O conduc alții, prin repre­zen­tanții lor din Romania. În primul rând, ei nu respectă legile. Atunci cum să le respecte alții?
Dar, revenind la nerespectarea legii, la noi este dezastru pentru că, din punct de vedere economic, avem o puternică economie subte­rană necontrolată. Indiciul cel mai sigur al acestei stări de lucruri este economia subterană. Nu știu la ce valori se ridică sumele care circulă pe ascuns. Specialiștii vorbesc însă de valori mari, părți bune din PIB (25-30%!).
Un alt indiciu este numărul mare de procese în care, oamenii fără posibilități de a influența instanțele, mor cu dreptatea în mână, în timp ce unii vinovați clar, scapă nepedepsiți. Poate veni un conducător oricât de drastic în acest sens, mentalitatea nu poate fi schimbată cu forța.
Legile sunt norme de conviețuire în comun. Respec­tarea unor asemenea norme a fost datoria transmisă de Dumnezeu către poporul evreu, prin decalog și scrierile lui Moise. Însă, nici acesta nu s-a arătat foarte vrednic în respectarea lor. Iisus a venit și a ridicat această datorie la alt nivel. Nu prin lege se mântuiește omul, ci prin respectul și iubirea față de semeni și de Dumnezeu.
Aici este problema la noi. Am reținut bine, că nu printr-o lege a comportamentului individual vine mântuirea. Dar, nu am mers suficient de departe ca să descoperim importanța iubirii față de ceilalți. Mulți respectă oamenii după poziția socială, după mulți­mea averilor, după statutul și puterea lor în lume. Acest tip de respect, dublat de interesul personal, este adesea mai puternic decât dreptatea, binele și meritul real al lor. Ocolirea legii se vede la politicienii din toate partidele, la cei care trebuie să aplice legea, inclusiv la cei care trebuie pusă în practică. Oare nu cumva nu mai avem oameni competenți de a aplica legea și de a o respecta?
Valorile din ziua de astăzi stau ascunse pe undeva, de nu se mai văd. Au apărut cei cu studii la distanță și diplome la kilogram, coro­borat cu cei care sunt calici, avari după avere și când ajung în funcții cheie, nu se mai pot controla. Dorința de a ocoli legile nu poate fi oprită. Se face în echipă, cu avantaje reciproce (la scară redusă), dar cu consecințe negative la scara întregului neam.

Banii statului au devenit bătaia de joc a celor care-i împart !
Fără nicio teamă ca vor fi trași la răspundere. Bugetarii au salarii mari, au de toate. Unde plătești, poți cere calitate. De aceea, și serviciile funcționarilor, a medicilor, profesorilor etc. pot fi pe măsura veniturilor lunare. Și nu suferă din cauza contribuabililor care “se descurca” mult mai greu în ziua de astăzi și contribuie cu mai puțin, a celor care gestionează banul public incorect (aparat supraîncărcat, achiziții discutabile, votanți plătiți ca asistați social) sau a celor care nu se simt responsabili față de semeni, dacă sunt plătiți de stat.
Nimeni nu mai trage la răspundere pe nimeni. Aflu că într-o primărie, cu un oraș de 50000 locuitori, sunt angajați 1200 de oameni și continuă să angajeze. Oare ce fac acești oameni? Pentru ce trebuie atâția angajați? În Primăria Iași, 53% dintre angajați sunt cumetri, fini, nași, amante și toate neamurile posibile. Sunt asemenea încălcări flagrante ale legii, pentru că ele nu sunt respectate.
Daca legile se înscriu în drumul comunității spre Dumnezeu, au șanse să fie respectate, însă situația nu este prea roză. Căci până când nu vom ajunge majoritatea la o conștiință a interdependenței suficient de puternică, va fi greu de promovat respectul și responsabilitatea în această țară. Până când toată lumea nu-și cunoaște rolul și locul, nu poți avea pretenții de schimbare. Observ că mulți șmecherași doresc să fie miniștri, alții care au făcut facultate la distanță doresc să fie direct generali. La noi se poate orice. Vă aduceți aminte când unul cu liceu, fără armată, a ajuns colonel și alții generali? Cum vreți să se respecte legea? Care lege?

Ei fentează, noi fentăm, și așa ne desființăm
Guvernul Dăncilă este hulit pentru că a făcut niște greșeli pe care numai începătorii le comiteau. Schimbări aiurea de miniștri, mers cu orice acțiune ”la plesneală”, fără a avea ceva concret. Au mărit salarii și pensii fără un suport solid ca sursă de venituri. Aproape că statul e falit, iar relațiile “tovărășești” la furat, între români, sunt mai puternice. Cu fondurile europene
s-a stagnat de mult timp! Pentru că, de aici se fură mai greu, spaga este mai vizibilă.
Dar, avem și o economie subterană, de unde s-au adus puțini bani în economia reală. Incompetența de a reduce evaziunea, recunoscută prin adoptarea acestei soluții pentru ieșirea din criză, nu este doar a guvernului. În primul rând suntem vinovați noi, care acceptăm mita și ilegalitățile, cei ce lovim tot în noi. Victime ale economiei subterane vor fi pensionarii și bugetarii, care vor avea prea puține mijloace de subzistență.
Probabil că nu ne simțim responsabili de asta și aruncăm toată murdăria în curtea guvernului. Dar faptul că asistăm la ilegalități, chiar și când cumpărăm fără bon fiscal, ne inculpă, ca participanți indirecți la împuținarea veniturilor semenilor.
Guvernul, daca ar vrea să lupte, nu i s-ar opune criza, ci tot noi, iar victime ar fi cei mai slabi. Chiar dacă ar da legile cele mai bune pentru eradicarea evaziunii, cine să le pună în aplicare? Să presupunem că funcționarul, care trebuie să facă ordine, trece la treabă. Nu cred că ar face prea multe până când va suna telefonul șefului, ai cărui “prieteni” au fost afectați. Însă șeful este primul care trebuie să refuze influențele.
Dacă șeful cel mare al sta­tului își verifică cinstit oamenii, dacă ei fac mai departe acest lucru și nu intervine atunci când se descoperă nereguli ca să le mușamali­zeze, ar fi șanse să se schimbe ceva. Dar poate porni un singur om un asemenea proces? De câți ar avea nevoie ca să reușească? Unde sunt ei? Dar cei din fruntea statului trebuie să se verifice pe ei, în primul rând. Cum oamenii sunt pătați, rufele și înșelăciunile se spală prin prescripție.
Nu există un torționar mai bun pentru un popor decât propria sa lașitate. Când este vorba de strigat în fața palatelor, suntem voinici (în opoziție), dar când trebuie să ne rupem de lumea aranjamentelor, majoritatea suntem incapabili. Cerem insistent la alții ceea ce nici noi nu putem. Ca și cu preotul, mirenii îi cer lui să fie sfânt, dar propria lor neorânduială și necinste nici nu o bagă în seamă. Dacă ei s-ar sfinți, i-ar fi rușine și preotului să facă greșeli.
Când legea va urmări să slujească, cu adevărat cetățenilor, nu intereselor, nu infractorilor, când oamenii vor înțelege că fără o rânduială comună, nu există o viață împreună, vor fi șanse de schimbare. Așa, fiecare pe cont propriu, suntem sub legea selecției naturale, nu a dragostei și respectului pentru frații noștri. Ca să trecem la respect, e nevoie de o profundă schimbare de mentalitate. Suntem capabili? Poate…
Dar oare vrem asta?

Al dumneavoastră același
Prof.Ioan Romeo Mânzală

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate