.

OPINII: Personajele vremurilor noastre: TU şi EU !

,,Polemizează cu un om mai inteligent decât tine: el va câștiga dar, deși ai pierdut, poți beneficia de ceva ce-ți va fi de folos” – I.S. .Turgheniev

Trăim astăzi într-o lume profund materialistă, care a uitat de tot: de bunătate, de căldură, de iubire, de morali­tate, de principii, de umanitate și chiar de Dumnezeu. Banul e regele suprem al societății. Toată lumea e într-o goană nebună după bani. Asistăm și participăm la o luptă continuă în societate, cu orice arme. În ciuda dezvoltării tehnologice, oamenii au devenit mult mai răi, mai frustrați, mai încrâncenați în luptele sociale. Sunt asemă­nători unor câini care se sfâșie pe ciolan. Parcă suntem într-o junglă.
Mă uit la ei, din orice merg la tribunal și au o dorință fantastică de a se duela ani întregi pentru nimic, pe sălile tribunalelor. Am devenit niște oameni fără suflet. Când mă uit la cazul ,,Sorina”, îmi vine să înnebu­nesc când văd mascații, polițiștii, asistenții sociali și pe celebra procuroare Pi­țurcă…
Această femeie care nu are ce căuta nici în calitate de procuror, nici de mamă, a demonstrat lacunele oamenilor nepregătiți din sistem (nepregătiți uman). Din câte pare, aici este o “gașcă” ce se compune din oameni care reprezintă mai multe instituții. Îmi este rușine că avem asemenea oameni care lucrează în statul roman.
O altă bombă în magistratură: o doamnă judecătoare din CSM, Andrea Chiș, cere desființarea Secţiei SIJ, pe banalul motiv că mulți magistrați se pensionează de frica SIJ-ului. Doamna Chiș, dacă lucrurile stau așa, înseamnă că sistemul este putred rău! De ce nu doriți ,,răspunderea magistratului”? Când mama este pro­curor, tata avocat iar fiul (fiica ) judecător, cum este în magistratură? Este foarte bine, aveți bani cât cuprinde, în timp ce majoritatea populației este sub limita sărăciei. Judecătorii CSM au sabotat ședința unde se discuta alegerea Adinei Florea. Dacă există această teamă, sunt multe semne de întrebare.

Eu de ce mai votez ?!
Văd, mai nou, că se vorbea de mari suspiciuni, de fraudare a alegerilor. Nimeni nu mai discută de așa ceva. Păi dacă toată lumea face ce vrea cu votul meu de fraier, eu de ce mai votez? Noi, oamenii, acționăm ca într-o junglă. Puțini dintre noi mai avem reguli morale. Singurele reguli sunt cele legale, ce sunt respectate doar de frică. Aproape că nu mai există
exemple de oameni curați, morali, principiali. Rar ve­dem demnitate. În orice caz, aceste puține excepții sunt pierdute într-o mare a penibilului și compromisului. Suntem oameni care nu mai cunosc cuvântul ,,logică” Constatăm neputincioși promovarea ieftinului, prostului gust, non-valorilor, ridicate în ultimii ani la rang de exemple. Așa am promovat în justiție, parchete, politic și, de ce nu, în toate structurile statului.
Avem două milioane de bugetari, patru milioane de pensionari. Oare cine lucrează pentru banii acestor oameni? La nivelul ”superior” al societății avem multă ură, hoție, demagogie, ipo­crizie, minciună. Nu exista onoare, cuvânt, principii morale, credință. Suntem dependenți de televizor. Ne interesează viața materială, “trăind doar clipa”, considerând acesta unicul scop al vieții.

Tabloul vieții de astăzi
Este destul de jalnic din punct de vedere spiritual și creștinesc. Vibrația sufletului produce o trăire interioară, într-un anumit mod de a înțelege viața. Și pot produce vibrație interioară. Și mai știu ca uneori, vibrația interioară a celui de lângă tine te poate face și pe tine să vibrezi. Trăirile, idealurile, lucrurile bune pot constitui vibrații ale sufletului. Pot fi eu un exemplu de a vedea lucrurile dintr-o altă perspectivă? Sau să reacționez diferit de majoritatea societății din această lume superficială?
Am sentimentul că dacă anumite idei vor ajunge să fie înțelese de oamenii din jur, asta îi va face să-și pună anumite întrebări referitoare la modul lor de a vedea viața. Întrebări care pot conduce la trezirea conștiinței. Credința mea este că nebunia și speranța vieții se vor transforma și vor deschide sufletul omului de lângă mine.
Toate acestea se pot transmite oamenilor. Mă uit în jur și constat că societatea în care am ajuns să trăim este jalnică, nu mai există principii, valoare, este plină de răutate, total sărăcită, plină de invidie și chiar ură, inundată de ieftin și golită de umanitate și decență. Nu am cum și nu vreau să mă adaptez la asemenea trenduri penibile. Știu că există destul de mulți oameni de bună factură, care gândesc similar, dar care nu se pot împotrivi în niciun fel acestui flagel de materialism, murdărie morală și superficialitate ce împresoară întreaga societate. Oamenii de calitate sunt parcă o altă specie, aflată pe cale de dispariție. Ei suportă zilnic, afectați, trendul societății, așteptând parcă ceva. Dar acel ceva nu poate apărea peste noapte. Acel ceva, acel refuz de înscriere în trend, poate veni numai din atitudinea de respingere, manifestată extrem de fiecare dintre noi. Oare când avem și conducători de calitate?

Trăim vremuri tulburi, schimbătoare
Un motiv personal pentru care am decis să scriu acest articol este tocmai că trăiesc într-o altă lume, diferită de ceea ce văd în jurul meu. O lume mai cumpătată, fără a fi sclavul banului, o lume a to­leranţei, o lume a Realității. Mă interesează însă extrem de mult din perspectiva comunicării și relaționării cu oamenii de reala valoare, atât din țara mea, cât și din întreaga lume, pe care i-am cunoscut deja, sau pe care îi voi cunoaște în viitor. Este o lume cât se poate aproape de adevăr.
Sunt convins că din această lume pot transmite ceva bun și celor din jur. Poporul are o zicală: “ Pe acest pământ să construim o casă, să facem un copil, să sădim un pom”.
Personal, mi se pare foarte puțin. Cred că rolul unui om care gândește este și de a lăsa semenilor câteva din gândurile sale, din trăirile sale, din concluziile sale. În fapt, acesta a fost modul în care a evoluat societatea umană. Este modul fiecăruia de a contribui la evoluție materială sau spirituală. Din altă perspectivă, cred că pentru orice om normal este suficient să își amintească o clipă de anumite trăiri, emoții, sentimente sau să realizeze un moment existența divină, pentru ca atitudinea lui față de propria viață sau față de semeni să se schimbe mult în bine.
Acele lucruri la care mă refer ne transformă și ne readuc, cel puțin pe moment, la calitatea pe care am avut-o inițial și de care uităm atât de des, acea de a fi OAMENI. Din păcate, sunt foarte puțini oameni care ar face asemenea lucruri. Trăim vremuri tulburi, schimbătoare. Și nu sunt deloc fericit pentru asta. Personal, simt că în sensul asta am ceva de oferit. Neavând încă experiența în a scrie, aș considera un imens succes să fiu în măsură să redau cât mai fidel și cât mai pe înțelesul cititorilor ceea ce simt și ceea ce gândesc.

Sunt foarte puțini cei care iau atitudine!
Și extrem de puțini cei care taxează penibilul, spun lucrurilor pe nume cu mult curaj, decență și obiectivitate, care corectează măcar o mică parte din infamii. În ciuda faptului că există destui oameni care, având bun simț și decență, dezaprobă total ceea ce vad.
Și totuși… Sunt destul de mulți oameni care au valoare, oameni care încă mai respectă adevăratele valori și care se simt împresurați de acest șuvoi de nonvaloare, de ieftin, de dezumanizare. Ei, de fapt, sunt singurii care mai pot face ceva în sensul schimbării în bine a societății în care trăim. Și ei au copii sau vor avea și sunt probabil îngroziți de perspectivele sumbre ale vieții acestora într-un asemenea tip de societate.
În afară de aceștia, sunt extrem de mulți oameni ”adormiți” sufletește și mo­ral, în hibernare. Ei “s-au adaptat” la realitățile vieții, au acceptat faptul că “asta e situația”. Sunt sigur ca anumite lucruri, cele de care am amintit mai sus, îi pot trezi, îi pot activa, îi pot face să refuze adaptarea la acest standard moral impus de so­cietate și îi pot face să-și amintească cine sunt, cum sunt ei în realitate, cum s-au născut și care le sunt adevăratele idealuri, adevăratele valori, îi pot face mai curați, mai demni, mai umani. Si, printr-o minimă schimbare sau trezire a acelor oameni, ei îi pot influența pe alții în bine, îi pot face să devina mai buni.

“Polemizează și cu prostul! Oricum nu vei obține nici faimă, nici beneficii…. Dar de ce să nu te distrezi uneori? “  I .S. Turgheniev.

Al dumneavoastră același Prof. Ioan Romeo Mânzală

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate