OPINII: ROMÂNIA aşa cum o văd în 2019! Este mai tristă?!

Țara noastră azi este mai tristă ca înainte de 1989. Doar drogații, cei infestați pshiotronic cu tulburări mintale, hoții, escrocii etc. jubilează. România găzduiește baze militare NATO, este membră a Uniunii Europene, zis democratice, este țara în care fiecare face ce vrea și fură cum dorește.

Președintele, în campanie electorală imediat după ce s-a instalat la Cotroceni, este în război absurd cu toată lumea și nimeni cu el. Dragnea a fost legat la ordin intern, sau extern, nu mai contează. Nu pentru ce a furat, ci politic și numai politic. Era incomod pentru Bruxelles și multinaționale, inclusiv pentru câțiva dintre politicienii noștri. Paguba lui Dragnea ar fi de vreo 40000 de mii și nu de 40 milioane euro ca a unora care stau la soare în țari exotice. Ăia nu pot fi arestați că sunt din ,,gașca noastă”.

Și-au asigurat  imunitatea
Am văzut că avem o elită de politicieni care s-au saturat de măturat în România, iar acum merg la Bruxelles (nici primăriile nu le mai trebuie), că oamenii acum au salariu mare și stau, bine mersi ! Aici au făcut tot ce au dorit și s-au asigurat că trei-patru generații au tot ce le trebuie. Dar și de imunitate ! Mulțumesc justiției că și-a făcut treaba corect. Domnul fost Președinte, curat ca lacrima, pleacă și el, că Bruxellesul este mai aproape de Costa Rica. Este legătură directă cu ,,Ailanca”.
Cine să-l deranjeze în Romania? Nimeni! Maculatura este luată de el. Cum este deranjat, scoate maculatura. Domnule, ce elită de ,,seniori” avem la Bruxelles! Parcă și intenționat, dacă dl. Soroș dorea așa ceva, nu puteau să fie aleși. Și, datorită poporul roman, Soroș are tot ce și-a dorit.

Bravo Facebook !
Alegi tot ce vrei tu, exact ca și un calculator. Dacă Diaspora dorește, alegem Președintele direct de pe Fcebook, că și așa noi degeaba votăm. Maghiarii ne-au invadat, că așa dorim noi. Pe hârtie 100, dar au votat 1000! Și uite-așa, ne-am maghiarizat, fără ca maghiarii să știe. Se întrebă cineva câți români sunt în Diaspora?
Domnilor politicieni, nu se știe exact câți suntem noi în Romania, darămite să știm câți sunt în Diaspora. Am înțeles că oficial, suntem 17-18 mii înregistrați, iar peste 4,5 milioane lucrează la negru, pentru UE. Frumoasă lecție! Suntem de râsul ,,curcilor”. Dumneavoastră vă certați pe o lume pe care nu vreți să o cunoașteți. Pentru că, la noi votează cel mai mult morții și calculatoarele. Vinovatul de serviciu este la pușcărie, nu mai este subiect de manipulare. Dar în viață, nu uitați, totul se plătește.
Eu nu l-am văzut în viața mea pe Dragnea, decât la televizor! Dar condamnați-l pentru ce a furat, nu politic.

Viitor IMPREVIZIBIL
România este țara în care justiția dă verdicte numai de ea înțelese. Romania este țara în care ambasadorii țărilor străine merg la guvern, la ministere și dau ORDINE! Este țara în care multinaționalele, corporațiile străine dictează piața, inclusiv în relația cu BNR. Concluzia: după 30 de ani, instituții ca președinția, securitatea, capii justiției, o parte din partidele politice ce trebuie să APERE ROMANIA ȘI POPORUL, luptă pentru ,,SCAUN”.
De aceea viitorul este IMPREVIZIBIL. Generația tâ­nără, slab educată, infestată cu droguri, cu tulburări mintale dirijate, dezbinată, cu judecata de TURMĂ, unde MINCIUNA este crezută de o suta de ori mai repede decât ADEVARUL, VIITORUL ESTE SUMBRU. Trăim într-o totală și continuă manipulare. A trebuit să vină PAPA să ne dea lecții de moralitate, patriotism și să ne spună doar câteva fraze: ,,Grădina Maicii Domnului este în Romania.” La Sibiu a dat o lecție multora dintre cei care ne conduc și aleg luxul exorbitant. PAPA a mers alături de co­vorul roșu, prin băltoace. Oare Dl Iohannis pe unde a mers?
PAPA a fost o lecție pentru noi, a dat dovadă de iubire, caracter, demnitate. Sunt cuvintele unui ortodox ca mine. Mă mir că ai noștri, în aceste zile nu au recurs iar la țigănii!

Trăim într-o societate bolnavă sufletește
Noi ne maltratăm prin gânduri, gesturi, vorbe, ne spionăm, mințim, dăm vina pe alții. Dar adevăratul subiect e cum ”ne-o dăm” la încheieturi unii altora. Asta parcă n-ar suna atât de rău dacă, de cele mai multe ori, n-am aștepta momentul în care celălalt să nu observe. ”Datul pe la spate” și privirea de pisică blândă este adevărata problemă. Ne-am schimbat de nici noi nu ne mai recunoaștem. Din păcate, distrugem suflete umane. Avem suflete distruse de alți oameni. Presupun că acesta este și motivul pentru care începem să mușcăm până la os și dincolo de el.
Trăim în această societate care ne întoarce unii împotriva altora. O societate bolnavă, în primul rând, sufletește. Nu mai crezi în nimeni, în nimic, nu înțelegi ce rost mai ai, nu te mai simți parte integrată a acestui pământ. Suntem veșnic nemulțumiți, pentru că nu putem trăi doar noi cu noi. Nu știm să facem asta și, chiar dacă unii știu, tot ne lovim de acel mediu de la școală, job etc.
Avem un Guvern, bun sau rău. Cum să lucreze când nu este lăsat să o facă, încă de la alegeri. Nu poți gândi în condiții de stres. Se pun piedici în fiecare zi. Penalii strigă ”penali” ! ,,Hoții strigă hoții!” Mincinoșii strigă ”mincinoșii”. Fraierii aleg !

Asta este România!
Oameni ca mine nu mai pot suporta asemenea comportamente. Tot timpul suntem bârfiți, loviți, bruscați… Se încearcă distrugerea sufletului. Trăim într-o lume în care un pușcăriaș are mai multe drepturi și susținere din partea statului decât un elev și un student. Iar multă lume moare de foame. Ne place să judecam oamenii. Trăim într-o lume în care toată lumea critică pe toată lumea.
Cu sau fără argumente valide, susținute prin dovezi. Ne dăm în judecată unii pe alții, fără motiv. Plângerile penale au devenit ”bau-bau”. Nu cred că ne-am născut cu dreptul de a judeca pe cineva.
Trăim într-o lume în care tuturor ne pasă de părerile celorlalți și încercăm să ne creăm o altă imagine. Uităm să trăim pentru noi. Să facem lucrurile pentru noi, ci numai pentru alții.
Nu contează ce și cum gândim. Nu contează ce simțim. Contează câți bani avem și ce influență putem avea printre ceilalți. Ne împroșcăm cu noroi unii pe alții, fără să gândim.
Mi-aș dori să trăiesc într-o lume în care fiecare își vede, efectiv, de treaba lui. Sau, dacă chiar vrea să se uite în grădina celuilalt, să o facă pentru că vrea să-l ajute, astfel încât să evolueze, nicidecum pentru a-l jigni și a-i murdări curtea cu noroi. Mi-aș dori o lume în care să conteze nu neapărat ce face omul, ci cum face. Cât de bun e în ceea ce face și ce beneficii își aduce lui și comunității din care face parte. Mi-aș dori o lume în care să conteze ce și cum gândești, nu ce și cum le place altora că ai face asta.
Mi-aș dori să trăiesc într-o lume nu perfectă, dar bună. Oare să fiu eu cel care cere prea mult? Dar sunt nevoit sa plec, mâine nu mai am dreptul să circul. Mă grăbesc să schimb numerele la mașină. Aștept noile numere inventate de unii conducători. Știți ce număr mi-au dat? MU-IE PSD ! Le place de minune unora dintre politicieni și partide. Știți cu ce am plătit? Cu restul de monezi, că au rămas prin portofel de când m-am întors din Botswana.
Am impresia că poporul a votat ca iertarea să fie interzisă prin lege!

Al dumneavoastră, același
Prof. Ioan Romeo Mânzală

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × four =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.