.

OPINII: Sclavie sau libertate?!

«Pusă în scenă, “Coliba Unchiului TOM” a făcut să plângă mulți proprie­tari de sclavi, care s-au înduioșat atât timp cât există zicala: ,,nicio robie nu este mai rușinoasă decât cea de bună voie» – BOB MARLEY.

Istoria o scriu învingătorii și cei ce conduc. Și pentru a împrăștia “adevărul” lor, au înfiinţat o droaie de instrumente, pe bani publici, deci ai poporului, se înţelege.

Statul român și politicienii sunt plătiți de către popor
Dar, NU susţin ce este normal să susțină, adică interesele poporului lor. Nu susţin NIMIC CE ESTE ROMÂNESC! Ba dimpotrivă! Niciun proiect nu a primit vreun contur în afara declaraţiilor efemere, de două parale, ale politicienilor semianalfabeţi şi antiromâni. Totul este tergi­ver­sat, iar res­ponsabilitatea este pasată de la unul la altul…
Industria ţării a fost distrusă cu bună ştiinţă, iar ţara noastră este vândută bucată cu bucată. Şi noi stăm impasibili! Parcă nu ne mai interesează nimic, nici de noi, dar nici de țară. La Brașov, ca în aproape toate orașele, stadionul ,,Tractorul” l-au demolat. Uniunea Europeana ne-a adus vreun avantaj decât acela de a fi sclavi la noi și în Europa?
Dezinteresul poporului creează trădare, care se vede cu ochiul liber și este de-a dreptul strigător la cer! Unde s-a mai pomenit în lume, ca UN POPOR SĂ OMAGIEZE pe cei care-l asupresc ? Unde??? La noi! Cum este posibil așa ceva? Pentru că noi tăcem şi suntem indiferenţi!
Aceasta este Trădare în masă! Trădarea, mare sau mică, rămâne tot trădare! Dar cred că suntem undeva în zona sclaviei mentale, care, așa cum au descris specia­liștii, este forma cea mai în­șelătoare, care creează iluzia libertății, ce te face, pe de o parte sa ai încredere, să-l iubești, să-l aperi pe asupritor, iar pe de altă parte, să-ți faci dușmani din acele persoane care vor să-ți deschidă ochii și să te elibereze de grava eroare în care te afli. Suntem atât de răi, pentru că suntem limitați.

Noi nu mai avem limite în nimic!
Ne îngrădim mintea. Ne plângem de tot ce trăim, ne jelim, iar după aceea, ne ironizăm. Suntem campioni la a ne da cu părerea. Suntem analfabeți, dar îngâmfați. Nu știm să scriem, dar o facem. Dacă cineva nu este de acord cu ideile noastre, facem prăpăd în jurul nostru. Nu vrem sa ne gândim la ce este normal. Noi alegem tot ce este mai rău prin alte state. Sclavia mentală își face efectul și aduce bunăstare, îmbogățirea unor indivizi la care noi suntem în stare să ne vindem inclusiv familia, pentru câțiva euro. Aici suntem, pe lângă mulți alți factori, și datorită subculturii.

SUBCULTURA este promovată sistematic!
Și cu mare “succes”, de către întreaga mass-media (cu excepţia puţinelor medii “libere”), cu finanţări dubioase din străinătate. Cu bani se poate cumpăra totul! Cumpăram oameni, cumpă­răm voturi! Pentru bani, trădăm pe oricine. Bani să fie! S-a ajuns până acolo încât noi, ca țară, nu știm cu cine suntem în barcă. Azi cu Merkel, mâine cu Trump, poimâine suntem cu Macron. De ce nu avem, în politică, interesul poporului român? Pentru că nu suntem stăpâni pe noi.
Spălarea pe creier nu exis­tă de azi, de ieri. Are ca scop distragerea atenţiei noastre spre lucruri banale, irelevante, minciuni, de multe ori inventate de acești producători de Fake News, “specia­liști” ai fabricii de minciuni și dezinformare! Informaţii distorsionate sau inventate ne sunt servite zilnic. Lucrurile reale, cu adevărat importante, care se petrec tocmai acum sub ochii noștri, sunt luate în derâdere, batjocorite, nu sunt luate în serios, și uite-așa realitatea trece ușor-ușor neobservată.

Uitați-vă ce este în politica românească și internațională
La această oră, pe noi nu ne mai cuceresc, că nu mai au ce lua de la noi. Nu mai avem păduri, că sunt ale germa­nilor, suedezilor și austrie­cilor. Apele sunt ale fran­cezilor și elvețienilor (cele plate și minerale), curentul este al italienilor, gazele ale americanilor, toată industria străi­nilor, dată pe nimic. Side­rur­gia vândută pe 20% , petrolul este al austriecilor, în locul magazinelor românești sunt multinațio­nalele, iar politica o facem pentru americani, francezi, germani și alte, iar cuibul este la Bruxelles.
Nu mai înțeleg nimic. În timp ce noi suntem sfătuiți să nu avem treabă cu Rusia și Putin, Macron îl invită pe Putin la el. Președintele ame­rican Donald Trump îl invită în G7, doamna Merkel lucrează cot la cot cu Putin, economic, iar noi umblam cu căciula în mână pe la porți. Până și Domnul Timmermans voia Portul Constanţa. Oare Gara de Nord nu o vindem?
Vindem pentru că noi ne-am bătut joc de oamenii de afaceri autohtoni. Controale, arestări, dosare, filme cu mascați, circ televizat în fața DNA, în fiecare zi era câte un episod. Se pare că acum au venit și câțiva oameni serioși și nu se mai vad comedii televizate.
M-am bucurat că Preșe­dintele Iohannis merge în SUA. Dar când am văzut că de acolo a venit cu o șapcă albă și un memorandum semnat doar de ambasadori (o nouă modă care, din punct de vedere legal, ridică multe semne de întrebare, adică mai mult nul decât real), pe când Ceaușescu venea cu semnarea Clauzei Națiunii celei mai favorizate, efectiv nu am mai avut grai. Oare ce mai cumpărăm și câte miliarde de dolari mai plătim. Nu mai pot înțelege nimic, decât să plec în altă țară. Știm că noi emigram de pe vremea pelasgilor, dar și în 2019 ? De ce ne place incultura și incompetenta? Cred că cei care practică incultura, incompetența atât pot gândi, acesta este modul lor de abordare. Când ajung în vârf, le mai trebuie un mandat, acesta este cuvântul de ordine.

Unirea NU este deloc binevenită !
Se promovează incompetenţa, necunoaşterea şi incultura. Se seamănă ură, violenţă şi dezbinare pentru dominarea maselor ! Tot ce este grandios, tot ce este mai frumos și valoros într-o societate umană, este terfelit în noroi și călcat în picioare! Mediocraţia și prostia au ajuns la loc de cinste. Naţionalismul, dragostea pentru Neam și Ţară sunt cotate ca o “rușine”, după părerea lor, și trebuiesc combătute cu multă severitate, cu orice preţ. Oare chiar așa, acolo, suntem atât de prost cotați. Ne place să ne scăldăm în ape murdare. Cineva spunea că s-a creat o lume artificiala! ”Infernul” în care trăim ascunde multe lucruri, cu multa voie bună, multe petreceri și manipulări. Suntem un popor agresiv. Uitați-vă ce se întâmplă în cazul Caracal. Statul este total depășit, iar Președintele nu scoate o vorbă. Campania prezidențială este mai importantă decât viața acelor copilași.
Șeful statului este Iohannis, nu Dăncilă! Sunt multe întrebări pe care poporul roman trebuie să și le pună. Domnia sa este șeful statului! Se văd multe lucruri de la o poștă și nimeni nu răspunde de ele, nici la întrebări. Dacă cineva pune întrebări incomode la politicieni, ei devin agresivi, amenință cu arme politice (dosare), că altceva nu gândesc.

Agresivitatea, scandalul, minciuna sunt o realitate cotidiană
Criminalii, hoţii, trădătorii, ticăloșii sunt mari vedete și sunt la mare cinste, fiind admiraţi și omagiaţi de toată “lumea”… Ei sunt sărbătoriţi ca idoli! Şi iată că a apărut o nouă speţă de “sub-oameni”.
Și uite-așa, ne fac să ne simţim “nimeni”, fără trecut și, desigur, fără viitor, să ne fie “rușine” de ceea ce suntem! Să ne ascundem mai bine în gaură de șarpe… și să tăcem pe veci.
Orice persoană cu o mi­nimă inteligenţă îşi poate da seama de asta. Iar noi stăm impasibili! De ce? Până când? Se pare că cei care ne conduc nu doresc, nu pot sau nu vor să ne fie și nouă bine. Trăim cu acea spaimă că mâine ni se poate întâmpla ceva. Oare acei indivizi nu sunt și ei oameni? Suntem manipulați, conduși prost. Suntem sărăciți pe zi ce trece, suntem folosiți de către străini cum vor ei, suntem sclavii tuturor, dar ne place să votăm tot ce este slab. De ce am devenit sclavi mentali? Văd că asta place! Nu ne mai place munca, ne spălăm cât mai puțin, învățăm foarte puțin, nu vrem să mai citim. Noi iubim doar lucruri care, peste ani și ani, ne vor distruge înainte de vreme, cum ar fi: înarmarea necontrolată, 5G, această tehnologie a fost discutată în America și, bineînțeles aprobată, ca ame­ricanii să o implementeze în Romania.
Robotizarea multor acti­vități duce la reducerea locu­rilor de muncă în lume, plus anumite băuturi și mâncăruri, care duc la otrăvirea corpului uman. Trebuie să fim atenți cu noi în fiecare secundă, minut, în tot ce facem și pe unde pășim. Sclavia mentală, care persistă în aceste timpuri tulburi din vremurile noastre, speram să nu se acutizeze, ci doresc să se amelioreze. Altfel, vom ajunge să dăm ,,bună ziua la gâște” fără să realizăm. Trăim într-o lume mișcătoare, în care mâine nu știm dacă mai suntem buni sau devenim complet inutili, neștiind de ce.
”Emancipează-te tu însuți de sclavia mentală, nimeni în afară de tine nu-ți poate eli­bera mintea”! – Bob Marley.
O libertate bine înțeleasă înalță spiritul, în timp ce sclavia îl silește să se târască.
Vă rog să citiți printre rânduri, veți înțelege mai bine.

Al dumneavoastră Prof.Ioan Romeo Mânzală

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate