.

ORĂŞTIE: Fondurile europene- o soluţie pentru noi utilaje

Compania regională de apă Activitatea Goscom Orăştie pregăteşte documentaţia necesară pentru achiziţia de noi utilaje.

De data aceasta, conducerea operatorului regional de apă din zona Orăştiei, şi-a îndreptat atenţia spre o finanţare din fonduri europene nerambursabile pentru că Uniunea Europeană are prevăzută o axă de dezvoltare care permite acest lucru. Mai simplu spus, Comunitatea Europeană alocă fonduri, dar trebuie să şti unde să le cauţi!

„Putem accesa 70% din suma necesară pentru cumpărarea unor utilaje noi. Este vorba de o axă de finanţare care permite societăţilor comerciale, cum este şi Activitatea Goscom, să poată beneficia de fonduri nerambursabile. Sumele alocate sunt importante şi sunt cuprinse între 500.000 şi 5 milioane de euro”, a explicat directorul companiei, Nicolae Timaru.

Potrivit acestuia, dacă vor fi obţinuţi banii europeni atunci operatorul regional de apă are în plan să achiziţioneze utilaje noi în sumă de 2 milioane de euro. Pe lista investiţiilor sunt înscrise un buldoexcavator, un excavator şenilat de 3,5 tone şi o maşină de transport de 5,5 tone, prevăzută cu graifer şi benă rabatabilă.

Proiectului de finanţare este deja în lucrru pentru a putea fi depus la evaluare, la Agenţia de Dezvoltare Regională Vest, în prima sesiune de apeluri care este programată, cel mai probabil, până la sfârşitul trimestrului în curs.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate