.

Participare românească la Festivalul Luminilor de la Berlin

E.ON susține din nou,în calitate de prezentator exclusiv, Festivalul Luminilor de la Berlin, eveniment care va avea loc în perioada 11 – 20 octombrie și la care sunt așteptați milioane de vizitatori din întreaga lume. Artiștii vor transforma anumite locaţii din Berlin în opere de artă vii, cu ajutorul tehnologiei video multidimensionale.

Ca parte a inițiativei E.ON, Hotelul Rome din Bebelplatzva fi o atracție majoră a festivalului. Pentru a marca cea de-a 30-a aniversare a căderii Zidului Berlinului, E.ON a lansat o provocare internațională de artă stradală pe tema „Eliberează-ți energia”. La aceasta vor participa artiști de renume din toate cele paisprezece țări europene în care grupul german este prezent. Lucrările acestora vor prinde viaţă, fiind proiectate direct pe fațada hotelului.

România este reprezentată de Obie Platon, un artist stradal care a participat la expoziții, festivaluri internaționale și proiecte de artă murală la Hamburg, Shanghai, Budapesta, Azore, București, Cluj-Napoca, Timișoara. De asemenea, a colaborat cu Roger Waters, unul din fondatorii trupei britanice Pink Floyd, pentru turneul său The Wall, în 2013, la București.

Proiectul său de la Festivalul Luminilor de la Berlin poate fi vizualizat şi votat, accesând linkul: https://festival-of-lights.de/en/free-your-energy-street-art-challenge-presented-by-e-on/

Publicul va decide prin vot online ce concurent din care ţară va câştiga premiul cel mare. Este de la sine înţeles însă, că de votat poate vota oricine, nu doar clienţii E.ON.

În plus, E.ON oferă vizitatorilor posibilitatea de a participa la un concurs foto. Oricine face o fotografie la festival și o încarcă pe Instagram cu hashtag-ul #lightsbyEON are posibilitatea de a câștiga unul dintre numeroase premii atractive – de la cel mai recent smartphone la un pachet Smart Home.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate