Poliţiştii hunedoreni şi cei din Alba au arestat 6 tineri bănuiţi de tâlhărie

Tineri identificaţi şi arestaţi preventiv, ca urmare a unei operaţiuni a poliţiştilor hunedoreni, la care au participat şi poliţişti din cadrul I.P.J. Alba.

 La data de 19.01.2019, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Şoimuş au fost sesizați de către un tânăr în vârstă de 25 de ani, din judeţul Dolj, cu privire la faptul că în noaptea de 18/19.01.2019, în jurul orei 02:00, în timp ce se afla în locuința prietenei sale, în vârstă  de 20 ani, din comuna Hărău, asupra sa au fost exercitate acte de violenţă, de către un grup de  tineri, care a pătruns în locuinţă.

Reclamantul le-a declarat poliţiştilor că după ce a fost lovit, a fost deposedat de 950 de euro și privat de libertate până în dimineața zilei de 19.01.2019, în jurul orei  06:00.

După comiterea faptelor, unul dintre agresori, identificat de poliţişti ca fiind un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Șoimuș (fostul prieten al tinerei în locuinţa căreia a avut loc agresiunea) împreună cu cei şase însoţitori, au părăsit imobilul, constângând-o şi pe tânără să îi însoţească.

Partea vătămată le-a declarat poliţiştilor că agresorii – 5 tineri şi două tinere – dar şi prietana sa au plecat cu o maşină, într-o direcţie necunoscută.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de tâlhărie calificată, lovire sau alte violențe, violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal, furt calificat și distrugere.

În urma cercetărilor efectuate, tânărul în vârstă de 22 de ani, din comuna Șoimuș şi cinci dintre cei care au participat la comiterea faptelor reclamate, trei tineri şi două tinere, cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, au fost identificaţi şi reţinuţi de poliţiştii hunedoreni în seara zilei de 19.01.2018, pe raza municipiului Aiud, la locuinţa unuia dintre cei cinci. Totodată, poliţiştii au eliberat-o şi pe tânăra de 20 de ani, din comuna Hărău, pe care cei în cauză au constrâs-o să îi însoţească pe raza judeţului Alba.  Acţiunea a beneficiat de sprijinul I.P.J. Alba – Poliţia Oraşului Aiud.

Cei şase au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Poliției Municipiului Deva, pe bază de ordonanță de reținere, pe o perioadă de 24 de ore, iar în data de 21.01.2019, faţă de aceştia magistraţii au dispus luat măsura arestării preventive pentru 30  de zile.

Totodată, poliţiştii continuă activităţile în vederea depistării unui alt tânăr, care a participat la comiterea faptelor (însă a reuşit să fugă) şi care este, în continuare, căutat de poliţişti.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.