.

Preoţii şi credincioşii de pe Valea Mureşului se roagă împreună

Marți, 19 martie 2019, în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Banpotoc, Protopopiatul Deva, a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de către un sobor de zece preoți, veniți din parohiile învecinate, păstrând tradiția de peste 40 de ani, conform căreia preoții și credincioșii din localitățile de pe Valea Mureșului se roagă împreună.

La final, cuvântul de învățătură a fost rostit de către Părintele Alexandru Dascălu de la parohia Simeria Veche, iar apoi Părintele paroh Mircea Mihuleț a mulțumit sfințiților slujitori pentru prezența în mijlocul credincioșilor din Banpotoc.

Acest obicei a fost inițiat în anii ’80, în plină eră a comunismului, de către vrednicul de pomenire părinte Ioan Sabău, martir al închisorilor și urmărit în permanență de Securitate, fiind susținut de preoții din acea vreme, de a săvârşi Taina Sfântului Maslu după un program stabilit la începutul Postului Mare, în treisprezece biserici din unsprezece localităţi de pe Valea Mureşului.

Particularitatea acestui obicei, statornicit în vremuri de restrişte, când Biserica era prigonită de autorităţi, este aceea că nu se primesc bani pentru pomelnice, iar această practică a fost inițiată și păstrată pentru ca slujitorii care ostenesc să nu fie de acuzaţi de mercantilism, lucru care s-a întâmplat și se întâmplă tot mai frecvent în societatea actuală.

În zilele și săptămânile care urmează, Taina Sfântului Maslu se va săvârși după următorul program:

Joi, 21 martie, Rapolțel

Luni, 25 martie, Boiu

Marți, 26 martie, Rapoltu Mare

Joi, 28 martie, Chimindia

Luni, 1 aprilie, Folt

Marți, 2 aprilie, Uroi

Joi, 4 aprilie, Simeria – „Înălțarea Domnului”

Luni, 8 aprilie, Bobâlna

Marți, 9 aprilie, Simeria-Centru – „Sfântul Ierah Andrei Șaguna”

Joi, 11 aprilie, Simeria Veche

Luni, 15 aprilie, Batiz

Marți, 16 aprilie, Săulești

Joi, 18 aprilie, Simeria-Biscaria – „Adormirea Maicii Domnului”.

Sursa:www.episcopiadevei.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate