.

Primăria Deva sprijină firmele locale finanţate prin Start-up Nation 2018-2019

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a publicat lista firmelor admise în buget, admise în afara bugetului și respinse, la Start-Up Nation 2018-2019.

Potrivit datelor comunicate de către Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului Timișoara, 38 de firme cu sediul în Municipiul Deva au fost admise pentru a primi finanţarea nerambursabilă, din totalul celor 204 de firme admise în buget din judeţ, cumulând o sumă totală de 7.515.620,35 RON şi confirmând din nou că Municipiul Deva este principalul pol de dezvoltare al judeţului Hunedoara.

Primăria Municipiului Deva, prin Serviciul investitori, relaţii externe a început deja contactarea şi consilierea firmelor cu sediul în Deva care au fost admise pentru finanţare, în vederea oferirii suportului administrativ necesar pentru implementarea proiectelor şi a îndeplinirii indicatorilor asumaţi. Domeniile de activitate finanţate în Municipiul Deva sunt dintre cele mai variate: fabricarea încălţămintei; activităţi ale centrelor de fitness; întreţinerea şi repararea autovehiculelor; activităţi de închiriere şi leasing cu autoturisme şi autovehicule rutiere uşoare; restaurante; fabricarea de uși și ferestre din metal; activități de editare a cărților; fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie; activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client) etc.

Următorul pas pentru cei 38 de antreprenori din municipiul Deva admişi la finanţare este acela de a fi contactaţi de reprezentanţii Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat în vederea încheierii acordului de finanțare.

Obiectivul principal al Programului Start-Up Nation îl constituie stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii și îmbunătățirea performanțelor economice ale acestora, crearea de noi locuri de muncă, inserția pe piață muncii a persoanelor defavorizate, șomerilor și absolvenților, precum şi creșterea investițiilor în tehnologii noi inovative.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate