.

Primarii din Bucureşci şi Crişcior au trecut la ALDE

Primarii celor două comune susţin că au nevoie de sprijin în gestionarea problemelor locale.

Primarul comunei Bucureşci, Mircea Ghilean, şi edilul şef al comunei Crişcior, Ovidiu Furdui, au anunţat că au plecat din PNL şi că vor susţine, de acum înainte, o altă formaţiune politică. Este vorba de ALDE, organizaţie spre care cei doi primari au făcut paşii de apropiere cu puţin timp înaintea declanşării campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare.

De remarcat este faptul că ambii edili afirmă că au nevoie de sprijin pentru dezvoltarea comunităţilor rurale pe care le reprezintă, acesta fiind, de fapt, motivul pentru care au făcut această mişcare politică.

„În momentul în care nu mai eşti băgat în seamă, nu ţi se mai cere o părere, consider că e bine să pleci sau să faci parte din altă echipă. Nu era normal ca în ultima perioadă, chiar dacă am candidat sau poate am deranjat candidând la şefia organizaţiei judeţene a PNL, să nu mi se dea un telefon şi să mi se ceară anumite păreri, vizavi de organizaţii. Într-o perioadă când nu suntem la guvernare era normal să fim uniţi. Noi, primarii, facem mai mult administraţie decât politică. Nu o să critic PNL, cred că mă cunoaşteţi destul de bine. Dacă voi fi cel mai bine poziţionat, pentru alegerile locale, voi candida din nou la primărie, dacă nu, voi susţine pe altcineva. Nu am venit în ALDE pentru anumite promisiuni sau, cum credeau alţii, că voi merge la PSD. Nu, eu sunt de dreapta. Nu puteam să am succes în administraţie timp de 16 ani fără sprijinul Consiliului Judeţean şi al domnului Mircea Moloţ”, a declarat, într-o conferinţă de presă organizată de ALDE, Ovidiu Furdui, primarul comunei Crişcior.

Bugetele sunt mici

La rândul său, primarul comunei Bucureşci a menţionat că autortităţile locale trec prin momente grele, în condiţiile unor bugete mici alocate pentru administraţiile din mediul rural.

„Sunt aici, alături de aceşti mari domni, pentru că în organizaţia PNL Hunedoara nu am găsit înţelegere. Eu sunt mai mult un om de administraţie, nu unul politic. Aici, la ALDE, am găsit oamenii care mă ajută, mă îndrumă să fac ceea ce trebuie pentru comunitatea mea locală. Aici am găsit soluţii. Noi, primarii, trecem prin momente grele acum. Bugetele locale sunt mici. Nu am venit la ALDE ca să ajut, ci ca să cer. Liberalii nu au mai avut nevoie de mine. La ALDE, avem parte de o atenţie deosebită. Sunt hotărât să obţin la anul al patrulea mandat de primar”, a spus Mircea Ghilean, primarul comunei Bucureşci.

Replica PNL

În replică, preşedintele PNL Hunedoara, deputatul Lucian Heiuş, a menţionat, într-o altă conferinţă de presă, că ştia de faptul că primarii din Crişcior şi Bucureşci vor pleca la un alt partid. El a precizat că edilii în cauză nu şi-au dat demisiile din PNL pentru că şi-ar fi pierdut mandatele.

”Faptul că primarii respectivi au decis să se alăture unei alte formaţiuni politice nu este o noutate. Este clar, orice liberal care pleacă din partid este o pierdere. Dar, nu poţi ţine pe nimeni cu forţa în partid. Mă deranjează însă minciunile pe care le spun ei, ca să mascheze această trădare. În loc să fie bărbaţi, cu caracter şi onoare, şi să spună lucrurilor pe nume, vin în faţa dumneavoastră şi mint cu neruşinare. Domnul Furdui se dă rănit că nu a fost apreciat. Să nu mintă că cineva l-a marginalizat. Uitaţi-vă în ultimii doi ani ce bani a primit de la PSD, de la Consiliul Judeţean. De fiecare dată a fost ajutat (…) dar el a preferat să-i atace pe colegi şi să creadă că este mai bun decât este.  (…) Domnul Ghilean minte şi spune că nu l-am vrut preşedinte al organizaţiei comunale Bucureşci a PNL. Dar, el a spus că nu mai vrea să fie preşedintele acestei organizaţii şi a propus pe altcineva”, a afirmat preşedintele PNL Hunedoara.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate