.

Rămâneţi fără curent mai mult de patru ore, veţi primi despăgubiri

Dacă rămâneţi fără curent, veţi fi despăgubiţi. Din acest an, operatorii de distribuție a energiei electrice vor despăgubi automat clienţii cu 30 de lei, în cazul în care alimentarea cu energie va fi întreruptă mai mult de patru ore.

Aceeaşi sumă va fi primită dacă, până la finalul anului 2020, au loc mai mult de douăsprezece întreruperi neplanificate de lungă durată în mediul urban sau 24 în mediul rural.

ANRE aproba, la sfârșitul lunii martie 2016, printr-un ordin publicat în MO, Standardul de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice. Printre prevederile documentului se numără și acordarea de compensații de către operatorul de distribuție, de la 1 ianuarie 2019, pentru nerespectarea indicatorilor de performanță privind continuitatea serviciului de distribuție a energiei electric. Acestea ar urma să fie plătite automat utilizatorilor racordați la rețeaua electrică, fără a fi necesară o solicitare din partea acestora.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2019, compensațiile datorate de OD pentru nerespectarea indicatorilor de performanță privind continuitatea serviciului de distribuție a energiei electrice se plătesc utilizatorilor racordați la RED la nivelul de JT în mod automat, fără a fi necesară o solicitare din partea acestora”, prevede documentul, la art. 35 alin (6).

Cu toate că obligația acordării compensațiilor există, punerea în practică a acesteia poate pune probleme. Astfel, distribuitorii pot plăti din proprie iniţiativă  despăgubiri acolo unde ştiu că situaţia care le generează s-a produs, respectiv în cazurile în care, spre exemplu, o localitate întreagă rămâne fără energie electrică cel puțin patru ore.

Pe de altă parte, în cazul consumatorilor individuali (casnici), semnalarea către distribuitor a problemelor apărute în alimentarea cu energie se face doar acolo unde sunt montate contoare inteligente, care trimit în timp real date de la locul de consum./www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate