.

Raportul trimestrial al Poliției Locale Deva (octombrie – decembrie 2018)

Conform raportului de activitate al Direcției Poliția Locală Deva pe ultimele trei luni ale anului 2018, polițiștii locali au aplicat 907 sancțiuni pe domeniile de competență. Amenzile date de angajații poliției locale s-au ridicat la valoarea de 51.885 lei.

Serviciul de Ordine și Liniște Publică, Paza Bunurilor a dat amenzi dar și sancțiuni (un număr de 464) pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, comercializarea de produse pe domeniul public, comercianților care nu au putut justifica proveniența acestora, depozitarea de deșeuri în alte locuri decât cele amenajate special în acest scop. Persoanele care au fost legitimate și au avut cartea de identitate sau buletinul de identitate expirat au fost de asemenea sancționate de oamenii legii. Amenzile date pe acest domeniu de competență al poliției locale au fost de 24.915 lei.

Polițiștii de la Serviciul Circulație pe Drumurile Publice s-au sesizat în ceea ce privește încălcarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice, circulația/staționarea vehiculelor dar și ocuparea abuzivă a locurilor de parcare închiriate/rezervate. Ei au dat amenzi în valoare de 10.370 lei, iar sancțiunile aplicate de polițiștii cu atribuții în acest domeniu au fost în număr de 355.

Serviciul Disciplina în Construcții, Protecția Mediului și Activitate Comercială a realizat verificări în teren a construcțiilor noi și a autorizațiilor de construire, a autorizațiilor privind reparații carosabil și pietonal, a lucrărilor de construcții executate în apartamente. De asemenea au fost controlate societățile comerciale, persoanele fizice autorizate, producătorii particulari și comercianții ambulanți. Pe lista polițișilor s-au aflat și transportul și depozitarea deșeurilor, zonele verzi din intravilanul municipiului Deva, albiile râului Mureș și curățenia stradală. Angajații acestui serviciu au efectuat și pânde în locurile unde au primt informații că se depozitează ilegal deșeuri. Valoarea amenzilor date s-a ridicat la suma de 16.600 lei, iar numărul sancțiunilor la 85.

La Serviciul Monitorizare Video și Trafic, au fost înregistrate în trimestrul IV al anului 2018, sesizări telefonice pe linie de: ordine și liniște publică, circulație rutieră, disciplină în construcții și protecția mediului. Din cele 494 de sesizări, opt au fost prin apelul unic de urgență 112. Angajații acestui serviciu au verificat în baza națională de date 594 de persoane și autovehicule.

Polițiștii locali din Deva au asigurat ordinea și liniștea publică la evenimentele culturale, sportive, artistice etc. care s-au desfășurat în municipiul nostru. De asemenea, ei au organizat zilnic patrule împreună cu Poliția Municipiului Deva, pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, pentru ca localnicii să se simtă în siguranță.

Devenii pot apela direct Dispeceratul Poliției Locale Deva la numărul – 0254.232.777, din orice rețea de telefonie, dar și de pe aplicația de sesizări Deva24.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate