.

Râu de Mori: Ajutor pentru o familie cu probleme sociale

Primăria din comuna Râu de Mori dispune de trei locuinţe sociale.

Multe sunt necazurile care se pot abate asupra oamenilor, iar în aceste momente orice mână de ajutor este mai mult decât bine primită. Un astfel de sprijin poate veni şi din partea autorităţilor locale, care, în măsura prevederilor legale, au la dispoziţie mai multe pârghii destinate persoanelor cu probleme.

Un exemplu de bună practică am întâlnit în comuna Râu de Mori, una dintre cele mai întinse din judeţul Hunedoara, în care problemele oamenilor ţin de o diversitate de cauze. Iată că autorităţile de aici au ştiut cum să gestioneze banul public şi au la dispoziţie locuinţe sociale pe care le oferă, ca ajutor, persoanelor cu probleme din localităţile aparţinătoare.

Un exemplu este o familie care a primit din partea primăriei o casă socială. Potrivit primarului Niculiţă Mang, beneficiarul acestei locuinţe sociale este un localnic care are probleme sociale deosebite şi care are nevoie de sprijinul comunităţii locale.

„Locuinţa este una simplă, cu o cameră, racordată la energia electrică şi la apă. Este vorba de o persoană care are multe probleme. Trebuie menţionat că beneficiarii locuinţelor sociale le pot folosi, dar nu au drept de proprietate asupra lor, ele fiind ale primăriei”, a declarat primarul comunei Râu de Mori, Niculiţă Mang.

Pe de altă parte, administraţiile locale se confruntă şi cu diverse situaţii în care cazurile „sociale” sunt prezente doar în scripte. Mai direct spus, deşi există cerere de forţă de muncă pe piaţă, mai ales acum, vara, sunt oameni pentru care ajutorul social reprezintă cheia suficienţei în materie de resurse băneşti. Din acest motiv, locurile de muncă sunt refuzate sistematic.

În opinia primarului, instituţiile statului care sunt abilitate în rezolvarea problemelor de şomaj sau de ordin social ar trebui să analizeze mai atent situaţia celor care spun că au nevoie de ajutor social.

Mai trebuie spus că în Râu de Mori persoanele care beneficiază de ajutor social lucrează la curăţenia comunei, iar ajutorul acestora la diversele acţiuni de ecologizare este unul binevenit.

În acest an, în bugetul local al comunei Râu de Mori au fost prevăzute fonduri în valoare de 28.000 de lei pentru ajutoare sociale şi plata subvenţiilor la încălzire, pentru diferite paliere de venit, beneficiare fiind peste 100 de persoane.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate