Remedii naturiste pentru infecția urinară

Afecțiune des întâlnită, mai ales în sezonul rece, infecția urinară poate fi prevenită sau chiar tratată, apelându-se la remediile naturiste care ne stau la îndemână. Ceaiurile, sucurile şi alte preparate din plante sau fructe și-au dovedit, în timp, eficiența. Iată câteva dintre ele:

Afinele

Cu gust acrişor şi colorate în nuanţe închise, afinele sunt apreciate nu doar pentru calităţile lor gastronomice, ci şi pentru virtuţile terapeutice. Substanțele valoroase din compoziţia lor au efect antibacterian, mai ales contra E. Coli, care este responsabilă pentru majoritatea cistitelor, şi previn aderenţa bacteriilor la pereţii tractului urinar.  În astfel de situații, se poate face o cură cu fructe proaspete, 300-500 g zilnic, sau  se pot consuma și uscate, câte 100 g în fiecare zi.

Decoctul de afine

Se prepară din cinzeci de grame de frunze şi fructe uscate, care  se fierb în jumătate de litru de apă, timp de 30 de minute. Amestecul se bea călduţ, fracţionat în trei reprize, de-a lungul unei zile.  Se mai poate pregăti și din cinci grame de plantă la 250 ml de apă fiartă, timp de 10 minute. Amestecul se consumă cel puţin 20 de zile.

Ceaiul de merişor

Frunzele de merişor sunt de mare ajutor în reducerea simptomelor deranjante ale infecțiilor urinare. Conţin taninuri, substanţe antibacteriene şi antimicotice, care ţin piept bacteriilor din vezica urinară şi creează un mediu nefavorabil înmulţirii acestora. Ceaiul se face prin amestecarea a două linguriţe cu merişor împreună cu 100 ml de apă rece. Se lasă la macerat timp de o oră, apoi se strecoară. Apa obținută se păstrează, iar fructele se fierb din nou, în aceeași cantitate de apă, timp de 10 minute. Lichidul obţinut se combină cu prima parte de apă, care a fost pusă la răcit şi se adaugă un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu. Se beau câte două căni de ceai, pe parcursul a zece zile. Este important să nu se folosească zahăr, pentru că acesta anulează efectul lui antibacterian. Cine dorește, poate folosi mierea pentru îndulcit.

Băi locale cu infuzie de muşeţel

Durerile provocate de infecția urinară pot fi ameliorate apelându-se la infuzii locale, cu mușețel. Astfel că, se fierb cinci linguri cu plantă  în doi litri de apă, se lasă la macerat timp de 10 ore, apoi se strecoară. Planta se va pune din nou la fiert în doi litri de apă, se filtrează, iar după ce s-a răcit, se toarnă peste apa rămasă de la prima fierbere. La final, maceratul de muşeţel obținut, se amestecă cu apa caldă din cadă.

Ceaiul de coada calului

Ajută foarte mult la calmarea simptomelor asociate infectării tractului urinar. Combinat cu păpădie, are și efect astringent. Elimină, totodată, bacteriile dăunătoare, stimulând funcționarea și curățarea rinichilor.

Ceai din rădăcină de nalbă mare

Consumată sub formă de ceai, rădăcina de nalbă mare are proprietatea de a inhiba dezvoltarea bacteriilor în tractul urinar, în acest fel curățindu-se și vezica. Acest ceai are proprietatea de a calma inflamația de la nivelul sistemului urinar. Pentru prepararea lui, se pun într-o cană 1-2 lingurițe de rădăcină uscată sau proaspătă, tăiată mărunt, peste care se toarnă apă fierbinte și se lasă la infuzat timp de 10 minute. Ceaiul se bea cu regularitate, de trei ori pe zi.

Sucul de morcovi

Se consumă zilnic de la 500 ml până la un litru, în funcţie de gravitatea bolii şi de vârstă. Se va administra un pahar cu suc de morcovi, dimineața pe stomacul gol și seara înainte de culcare. La fel de eficiente sunt și sucurile naturale de  mere, pere şi cele de coacăze.

Cura cu apă

Este extrem de benefică pentru prevenirea și tratarea infecțiilor urinare, ca și pentru dezintoxicarea organismului. În fiecare dimineață, pe stomacul gol, se va consuma un litru de apă. Apa se bea foarte repede, în 5-10 minute, iar timp de o oră, nu se mănâncă nimic. Dacă nu se poate tolera de la început o cantitate atât de mare de apă, atunci se începe cu o cană de 250 ml, apoi se creşte progresiv, până la un litru.

Alte ceaiuri

În cazul infecțiilor urinare se mai pot folosi: ceaiurile de iarbă neagră, busuioc, rozmarin, salvie, afin, coada șoricelului, sânziene, urzică, năprasnic sau brânca ursului. Astfel de ceaiuri se vor consuma, timp de 20 de zile, câte 3-4 căni pe zi.

https://www.click.ro, https://www.garbo.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate