Reţete delicioase pentru masa de Rusalii

Ciorbă de conopidă cu pui

 Ingrediente: o conopidă mare de 1 kg. un piept de pui, o ceapă mare, doi morcovi, un ardei roșu, două roșii, 200 ml smântână, un ou, 3 linguri ulei, 2 linguri zeamă de lămâie, sare, piper, pătrunjel verde.

Mod de preparare

Conopida se desface în buchețele, se spală și se pune în apă cu sare. Ceapa, morcovii și ardeiul se spală și se taie cubulețe, iar morcovii rondele. Zarzavaturile astfel pregătite se pun la călit în ulei și se amestecă din când în când. Pieptul de pui se curăță, se taie bucățele și se călește și el împreună cu legumele. Când carnea și-a schimbat culoarea, se adaugă trei litri de apă și se lasă la fiert. Când carnea este aproape fiartă, se adaugă bucățele de conopidă. După câteva minute, se cojesc roșiile și se adaugă la ciorbă. După alte 4-5 minute, ciorba se condimentează și se acrește cu zeama de lămâie. La final, se drege cu ou și smântână. Deasupra se presară pătrunjel verde tocat.

 

Friptură de curcan în sos de vin şi portocale

Ingrediente: o pulpă de curcan, două portocale, un pahar de vin demisec, usturoi, foi de dafin, boia, 1-2 linguri de ulei.

Mod de preparare:

Pulpa de curcan se spală şi se şterge  cu un prosop din hârtie. Se împănează cu bucăţi de usturoi și se aşează într-un vas termorezistent, uns cu ulei.

Se zdrobesc apoi 4-5 căţei de usturoi, la care se  adaugă sare, piper şi boia, iar ingredientele se amestecă bine cu ulei. După ce compoziţia s-a omogenizat, peste ea se toarnă vinul şi sucul de portocale. Dacă este cazul, se mai adaugă condimente. Sosul obţinut se toarnă peste pulpa din tavă, care se acoperă cu o folie sau un capac. Tava se dă la cuptor, la foc potrivit, pentru o oră şi jumătate. Din când în când, se scoate din cuptor, iar carnea se stropeşte cu sosul din tavă. Cu 15 minute înainte de a fi gata, friptura se ornează cu felii de portocală, se acoperă şi se mai dă puţin la cuptor. Spre final, se îndepărtează folia sau capacul şi se lasă să se rumenească maxim 10 minute.

PRĂJITURĂ CU PIŞCOTURI

Ingrediente: 400g de pişcoturi, un gem acrișor, 4 mere roşii mari, un litru de lapte, 5 ouă,  esenţă de vanilie şi zahăr vanilat, 200g de zahăr, unt pentru uns tava, 2-3 linguri de pesmet.

Mod de preparare:

Tava se tapetează cu unt și pesmet, apoi se aşează un strat de pişcoturi, lăsându-se puţin spaţiu la margini. Pişcoturile se ung cu gem, iar deasupra lor se aşează  merele tăiate bucăţele. Peste mere se pune apoi al doilea strat de pişcoturi.
După ce a fiert, laptele se aromează cu esenţă de vanilie şi zahăr vanilat. Gălbenuşurile, separate de albuşuri, se amestecă bine cu 150 g de zahăr. Crema din gălbenuşuri şi zahăr se subţiază cu lapte călduţ, apoi se amestecă bine cu laptele fiert şi aromat cu vanilie. Compoziţia obţinută se toarnă peste pişcoturile din tavă, după care, tava se dă la cuptor pentru 20 de minute, timp în care, laptele aromat va fi absorbit de pişcoturi. După acest interval, tava se scoate din cuptor, iar peste pişcoturi se  pun albuşurile bătute cu 50 g de zahăr. Tava se mai dă la cuptor circa 10 minute, până se rumeneşte bezeaua.

https://www.bucataras.ro

www.culinare.ro

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.