.

REVA Simeria – 150 de ani de la înfiinţare

Istoria întreprinderii de material rulant de la Simeria începe odată cu demararea lucrarilor la tronsonul de cale ferată Arad-Simeria-Alba Iulia, când autorităţile îţi pun problema amplasării cât mai eficiente a atelierelor de reparat material rulant.

Prima opțiune a autorităţilor a fost reşedinţa de judeţ Deva, însă autoritățile locale au refuzat categoric, considerând că un atelier de reparaţii vagoane şi o colonie industrial vor afecta liniştea şi curăţenia oraşului.

Tot în anul 1868 începe şi construcţia Atelierelor de reparat locomotive şi vagoane Simeria. Deşi construcţia a fost finalizată în 1870, putem considera că “momentul zero” al atelierelor este anul 1869 când 20 de muncitori încep reparaţiile de material rulant.

După 130 de ani, timp în care a fost în patrimoniul a două state, Imperiul Austro-Ungar şi România, a “supravieţuit” celor două războaie mondiale, SC REVA SA se alătură Grupului Grampet, care în urma unei licitaţii publice ajunge să deţină 89,56% din acţiunile companiei.

Cea mai bună perioadă din istoria societăţii a fost fără doar şi poate privatizarea şi intrarea în Grupul Grampet, ce a marcat începutul unei perioade de creştere, investiţii în modernizare şi dezvoltare de noi tehnologii. Datorită acestei susţineri constante, Reva Simeria a reuşit să devină principalul reparator din Europa Centrală şi de Est.

“Faptul că suntem astăzi aici şi avem prilejul să sărbătorim 150 de ani de la înfiinţare vorbeşte de la sine despre cei ce au fost şi despre cei ce sunt.

Ceea ce a început ca o necesitate a continuat datorită faptului că de-a lungul timpului am căutat să ne adaptăm cerinţelor clienţilor noştri, oferindu-le soluţii personalizate pliate pe nevoile lor.

150 de ani pentru unii poate însemna mult şi suficient, pentru noi este doar o bornă pe lungul drum pe care-l avem în faţă. Ne propunem asimilarea în fabricaţie şi a altor tipuri de vagoane cisternă, altele decât cel pe care îl avem în present pe flux, de exemplu vagon cisternă de tip Zacns. În paralel  muncim să introducem în fabricaţie şi vagoane de marfă de tip Eaos şi Eanos, vagoane platformă de tip Rgs şi Rgns.” Alina Magdau, Director General Reva S.A

Vagoane fabricate la REVA Simeria

Principala activitate a REVA SA o constituie revizia şi reparaţiile vagoanelor de marfă, însă, pentru a putea ţine pasul cu cerinţele pieţelor pe care activează, s-a dezvoltat şi ramura modernizării şi construirii de material rulant. Iată câteva exemple de construcţii şi modernizări de vagoane realizate la Simeria:

  • Vagonul cistern pe 4 osii, tip Zacs, cu capacitatea totală 85 mc, este destinat transportului pe calea ferată a produselor petroliere ușoare, clasa 3 RID (benzină, motorină, ulei mineral), precum și a altor produse corespunzătoare codului de cisternă L4 BH. Vagonul are o viteză maximă de circulație de 120 km/oră (gol) și de 100 km/oră încărcat, o sarcină pe osie maxim admisibilă de 20 de tone și este omologat pentru circulația în traffic internațional;
  • Vagonul cisternă de 60 mc, dotat cu instalație de încălzire, la care s-a realizat izolația termică cu rolul de a limita pierderile de căldură pe timpul transportului;
  • Vagonul pentru transport autoturisme Laadffoos, realizat prin transformare cu modernizare a cuplului de vagoane tip TD 452 în cuplu de vagoane tip TDT 852 pe 8 osii. Modernizarea acestui cuplu de vagoane constă în echiparea cu pereți laterali culisați din prelată și acoperiș fix;
  • Vagon seria Eaos, care a constat în construirea unui vagon cu șasiu și cutie noi și echiparea cu celelalte component reutilizate și aduse la parametrii inițiali de funcționare;
  • Vagon seria Uapps prin transformarea vagonului seria Faccpps, care a constat în transformarea și consolidarea sașiului, modificarea instalației de descărcare, modificarea și consolidarea cutiei la un volum mai mare, confecționarea și montarea acoperișului, a gurilor cu capace pentru încărcare și montarea de noi accesorii;
  • Vagonul-şcoală, alcătuit din două părţi: cisternă pentru produsele lichide şi pentru gaze lichefiate. Pe fiecare parte sunt montate echipamentele de siguranţă specific produselor transportate; Vagonul serveşte la efectuarea de exerciţii practice de manevrare a echipamentelor cât şi la familiarizarea cu acestea.
Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate