.

Rezultate meritorii pentru nouă pianişti de la liceul de artă devean

La sfârşitul săptămânii trecute, în zilele de 19-20 aprilie 2018, un număr de nouă elevi pianişti ai claselor I-IV de la secţia muzică a Liceului de Arte “Sigismund Toduţă” au participat la cea de-a VII-a ediţie a Concursului Internaţional de Interpretare Pianistică “Clara Peia” de la Lugoj.

La primele şase ediţii, concursul a fost destinat doar elevilor din clasele I-IV, iar începând din acest an a fost inclusă şi participarea elevilor din clasa a V-a. Înafară de secţiunea piano solo, competiţia mai are şi secţiunile muzică de camera (pian la 4 sau 6 mâini) şi acompaniament (pian plus alte instrumente). Cea de-a VII-a ediţie, organizată sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale de Şcoala Gimnazială de Muzică “Filaret Barbu” din Lugoj în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi Primăria Municipiului Lugoj s-a bucurat de participarea a peste 120 de elevi din România (Lugoj, Timișoara, Tg. Jiu, Petroșani, Alba Iulia, Slatina, Arad, Ploiești, Deva, Caransebeș, Reșița), Republica Moldova (Școala de Muzică “Alexei Stârcea” din Chișinău) și Serbia (Școala de Muzică ”Iosif Marincovici” din Vârșeț)

          În urma participării lor în concurs, cei nouă pianişti ai liceului devean au obţinut următoarele rezultate:

  • Premiul I şi Premiul Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj:
  • Prusuş Marcus, cls. I, prof. Ona Doina
  • Premiul al II-lea:
  • Coşmeleaţă David, I, prof. Popa-Morait Cristina
  • Demian Filip Gabriel şi Deaconu Alesia-Maria, cls.I, prof. Onţanu-Crăciun Mariana (la secţiunea Muzică de cameră4 mâini)
  • Teodorescu-Pavliuc Alma, a III-a, prof. Ona Doina
  • Trif Mario, cls. a III-a, Dumitriu Cristian
  • Premiul al III-lea:
  • Cocan Mara, a III-a, prof. Popa-Morait Cristina
  • Radu Elisei, a IV-a, prof. Ona Doina
  • Menţiune:
  • Meteşan Sarah, a III-a, prof. Popa-Morait Cristina

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate