Sâmbătă sunt Moşii de toamnă. Se face pomenirea morţilor

Pe 2 noiembrie 2019, Biserica Ortodoxă a rânduit să facă pomenirea celor adormiţi. Această zi este cunoscută în tradiţia românească şi ca “Moşii de toamnă”.  În toate locaşurile de cult, după Sfânta Liturghie, se va oficia şi parastasul pentru cei trecuţi la cele veşnice.

Pomenirea generala a celor adormiti in aceasta zi, se adauga celorlalte doua pomeniri generale a mortilor: Mosii de vara si Mosii de iarna. Slujbele de pomenire pentru cei trecuti la cele vesnice poarta denumirea de parastas. Acest cuvant provine din limba greaca si inseamna infatisare inaintea cuiva, mijlocire. Deci, prin aceasta slujba se mijloceste inaintea lui Dumnezeu pentru cei adormiti. In ziua de pomenire, credinciosii aduc la biserica prinoase (coliva, vin, colaci) care, dupa ce sunt binecuvantate, se impart pentru sufletele adormitilor. Exista obiceiul de a aduce si diferite daruri de mancare si bautura, uneori si imbracaminte, spre a fi binecuvantate si daruite oamenilor nevoiasi, in numele celor adormiti sau spre pomenirea lor.

In calendarul nostru crestin fiecare sambata este considerata zi de pomenire a mortilor. Biserica si-a manifestat intotdeauna grija fata de cei care au plecat in vesnicie, randuind cantari speciale in amintirea acestora. Insa, nu doar sambata putem inalta rugaciuni pentru cei morti catre Dumnezeu, ci in fiecare zi putem sa ne amintim de cei adormiti si sa-L rugam pe Dumnezeu sa le daruiasca odihna intru fericire.

Facem pomenire celor trecuti la Domnul, pentru ca avem credinta ca prin moartea trupeasca, ca despartire a sufletului de trup, nu se ajunge in nefiinta. Chiar daca trupul se descompune, sufletul ramane viu. Mentionam ca omul va redeveni intreg la invierea cea de obste, cand atat trupeste, cat si sufleteste va participa la fericirea vesnica sau la suferinta vesnica, in functie de unirea sau lipsa unirii cu Dumnezeu.

In cadrul slujbelor de pomenire a mortilor, un element aproape nelipsit il reprezinta coliva. Ea exprima credinta noastra in nemurire si Inviere. Boabele de grau din care este facuta, sunt simboluri ale invierii trupurilor. In Scriptura se mentioneaza: “Dupa cum bobul de grau, ca sa incolteasca si sa aduca roada, trebuie sa fie ingropat mai intai in pamant pentru ca sa putrezeasca, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste, pentru ca sa invieze apoi, intru nestricaciune” (Ioan 12, 24; I Cor. 15, 36).

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sixteen − 10 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.