Şi Deva este, în acest an, pe traseul ”Viorii lui Enescu”

Timișoara, Deva și Bistrița sunt trei dintre orașele prin care va poposi ”Vioara lui Enescu”, turneul muzical care revine în această toamnă, în perioada 18 septembrie – 5 octombrie pe mai multe scene românești.

Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala”, pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”) şi pianistul Horia Mihail vor cânta în mai multe oraşe din ţară, programul recitalurilor cuprinzând trei sonate emblematice pentru repertoriul pentru vioară şi pian de Claude Debussy, Richard Strauss şi César Franck.

Din anul 2012, împreună cu vioara Guarneri del Gesu ce i-a aparţinut lui George Enescu, Gabriel Croitoru a reluat într-o versiune modernă misiunea pe care şi-a asumat-o Enescu atunci când străbătea ţara în timpul primului război mondial, pentru a-şi duce muzica către cei bolnavi, răniți ai războiului, oameni aflați în necazuri și nevoi. Violonistul care a câștigat prin concurs dreptul de a cânta la “Catedrala”, celebra vioară construită de marele Guarneri del Gesu, Gabriel Croitoru, duce muzica, prin sunetul acestui instrument unic, acolo unde este nevoie de ea, împreună cu pianistul Horia Mihail.

Începând din 2012, fără întrerupere, doi muzicieni români entuziaști, Gabriel Croitoru și Horia Mihail, cărora le era familiară experiența de a cânta pe scene ale marilor orașe, la București la Sala Radio sau la Ateneu, dar și în orase mai mici ale țării, au descoperit că au puterea de a duce muzica clasică mai departe, în locuri cât mai diferite, peste tot muzica putând face foarte mult bine, aşa cum făcea Enescu în urmă cu mai bine de o sută de ani. Dacă aşa s-a născut primul turneu Vioara lui George Enescu, important este că elcontinuă de 8 ani, iar anul acesta îi va duce pe Gabriel Croitoru şi vioara Guarneri del Gesu supranumită Catedrala, alături de pianistul Horia Mihail la Slatina, Piteşti, Caracal, Bârlad, Bistriţa, Timişoara, Deva, Ploieşti şi, evident, Bucureşti, la Sala Teatrelli şi la Sala Radio.

Repertoriul turneului a cuprins uneori sonatele reper ale repertoriului violonistic, pe care publicul le-a primit cu un respect care la final se transforma în aplauze entuziaste, alte ori programe de miniaturi din repertoriul de virtuozitate al viorii, toate emoționând publicul în egală măsură prin arta lui Gabriel Croitoru.

Detalii pe www.vioaraluienescu.ro

Program muzical :

Claude Debussy: Sonata în sol minor pentru vioară şi pian, L. 148

Richard Strauss: Sonata în mi bemol major pentru vioară şi pian, op. 18

César Franck: Sonata în la major pentru vioară şi pian

Itinerar:

18 septembrie, ora 19 – Bucureşti, Sala Teatrelli

19 septembrie, ora 19 – Slatina, Centrul cultural „Eugen Ionescu”

20 septembrie, ora 19 – Piteşti, Sala Filarmonicii

21 septembrie, ora 19 – Caracal, Teatrul Naţional

22 septembrie, ora 19 – Bârlad, Pavilionul „Marcel Guguianu”

23 septembrie, ora 19 – Bistriţa, Sinagoga

28 septembrie, ora 19 – Timişoara, Sala Capitol

2 octombrie, ora 19 – Deva – Sala Pro Arte

4 octombrie, ora 19 – Bucureşti, Sala Radio

5 octombrie, ora 19 – Ploieşti, Sala Filarmonicii

Sursa: stiriletransilvaniei.ro

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seven + 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.