SIMERIA: Victor  Ponta, atac dur la Liviu Dragnea!

Aflaţi în Hunedoara, la sfârşitul săptămânii trecute, liderii marcanţi ai ProRomânia, Victor Ponta, Corina Creţu, Sorin Cîmpeanu, Ioan Rus, au susţinut o conferinţă de presă la Simeria,  prilej cu care au adus în prim plan oferta electorală pentru  apropiatele alegeri europarlamentare din 26 mai.

În cadrul întâlnirii de la Simeria, Victor Ponta a lansat un atac dur la Livia Dragnea, reiterând ideea că România se află pe un drum greşit, cea mai mare parte a proiectelor care vizează, în principal, infrastructura bat pasul pe loc nejustificat, iar absorbţia  fondurilor europene este la un nivel  minim.

Detaliind problema fondurilor europene, Corina Creţu a explicat că în România nu se doreşte să se atragă fonduri europene pentru marile proiecte – infrastructură, autostrăzi, spitale etc, lucruri care nu pot fi înţelese, întrucât România are acută nevoie de bani. Corina Creţu a mai spus ca rata de absorbţie a fondurilor europene, la zi este de 20 la sută şi nu 27 la sută cum s-a anunţat de către reprezentanţii Guvernului. De asemenea, Corina Creţu a mai spus că pentru ea reprezintă o mare bucurie că a semnat unul dintre cele mai mare proiecte din zonă şi anume, cel care vizează tronsonul de cale ferată Simeria –Arad.

Întâlnirea de la Simeria s-a constituit şi într-un moment de sinceritate în care Victor Ponta, fost premier al României, a recunoscut o parte dintre greşelile pe care le-a făcut în timpul mandatului său de prim-ministru. De asemenea, în cadrul întâlnirii de vineri, de la Simeria, liderii ProRomânia au expus celor prezenţi principalele obiective ale partidului pentru viitorul României.

Cornel POENAR

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fourteen − eight =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.