Strugurii – fructe cu multiple calități terapeutice

Supranumiți ” pastile tămăduitoare pentru orice boală”, strugurii sunt, după portocale, cele mai cultivate fructe de pe pământ. Ușor asimilabili, aceștia conțin o cantitate impresionantă de substanțe benefice, care aduc un plus de energie și vitalitate organismului.

  • Simbol al belşugului şi bucuriei, viața de vie a fost asemănată, în tradiţia creştină, cu sufletul omenesc, care se trezeşte şi care, atunci când este lucrat, precum via, cu dăruire şi atenţie, ajunge să ofere nenumărate roade: strugurii dulci ai creşterii spirituale şi ai apropierii de Dumnezeu.
  • De asemenea, religia creștină leagă originea vinului de sângele care s-a scurs din rănile Mântuitorului, imprimând viței de vie un are caracter sacru.
  • În tradiția populară se spune că, dacă vrei să ajungi la Porțile Raiului, trebuie să munceşti via șapte ani, fără să te superi, nici să rosteşti cuvinte injurioase, indiferent de sacrificii, căci așa Dumnezeu îţi iartă păcatele.

Știați că ?

  • Pentru a se obține o sticlă de vin(de 750 ml) este necesară o cantitate de 1,13 kg de struguri.
  • O viță de vie poate atinge lungimea de 15 metri, poate produce în jur de 40 de ciorchini, iar fiecare ciorchine conține în jur de 75 de boabe.
  • Oamenii au început să facă vin din struguri încă din anul 5000 i.Hr.
  • Un kilogram de struguri echivalează ca și valoare nutritivă cu 1,5 kg de mere, 2 kg de piersici sau 3 kg de portocale.
  • Industria cultivării strugurilor este cea mai mare industrie alimentară din lume.

 

Calități  terapeutice

 Proprietățile miraculoase ale strugurilor sunt cunoscute încă din antichitate.  Medicii Hipocrate şi Pliniu, dar şi alţi oameni de ştiinţă din acele timpuri recomandau strugurii ca medicament împotriva frigurilor şi anginei, iar romanii îi apreciau pentru puterea lor de dezintoxicare a organismului. În zilele noastre, în urma cercetărilor efectuate, s-a ajuns la concluzia că aceste fructe, prin conținutul lor, aduc o mulțime de beneficii organismului. S-a constatat, de asemenea, că în coaja strugurilor, în special a celor roşii, se găseşte un antioxidant foarte puternic, resveratrolul, o sursă naturală pentru longevitate. O astfel de substanță contribuie la normalizarea circulaţiei sângelui, scade nivelul colesterolului rău şi-l creşte pe cel bun. Tocmai de aceea, atât mustul cât și strugurii sunt recomandaţi pentru tratarea sau ameliorarea mai multor afecţiuni.

În formelor ușoare de hipertensiune

O cură de struguri este benefică, ajutând la reglarea ritmului cardiac dar şi excitabilitatea neuro-musculară ce apare în oboseală şi se manifestă prin crampe, furnicături, cârcei. În plus, strugurii conțin un antioxidant care reglează nivelul colesterolului şi protejează vasele de ateroscleroză. De aceea, nutriționiștii recomandă o cură cu struguri, care presupune  includerea în meniul zilnic a  cel puțin 200-300 de grame de struguri de masă, care trebuie consumați cu coajă cu tot.

Important!

  • O astfel de cură este contraindicată persoanelor diabetice și celor cu hiperaciditate gastrică sau cu ulcer, întrucât stimulează secreţiile gastrice.
  • Cura de struguri nu este recomandată nici persoanelor cu hipertensiune gravă, cărora medicul le-a contraindicat aportul de lichide în organism

 

În afecțiunile cardiovasculare

În urma cercetărilor s-a constatat că antioxidanţii din vinuri încetinesc procesele de degradare celulară. În astfel de situații, sunt recomandați strugurii negri, în stare proaspătă, mai bogați în substanțe cardio-protectoare. Prin substanțele care le conțin, strugurii negri întăresc mușchii inimii și reglează funcțiile acesteia.

Previn apariţia cancerului

Cantitatea mare de magneziu care se regăsește în struguri previne apariţia cancerului, susțin cercetătorii. Tocmai de aceea, o cură cu struguri poate reduce riscul de cancer, favorizând stagnarea sau chiar micşorarea tumorilor existente.

În cazul bolilor biliare

Strugurii sunt recomandați pentru tratarea dispepsiei, a colecistitei sau pentru  profilaxia și tratamentul litiazei biliare, în forme ușoare, deoarece stimulează eliminarea bilei în intestine.

În afecțiunile aparatului urinar

Se vor consuma doar strugurii proaspeți, în cură de două-trei zile. Aceștia curăță rinichii și diminuează, totodată aciditatea urinară prin scăderea cantității de acid uric.

Reglează digestia

În astfel de cazuri, vor fi consumați struguri mai acrișori, cu 30 de minute înainte de masă.  Dacă sunt consumați în cantitate mai mare, strugurii mobilizează și elimină din organism acidul uric.

În caz de intoxicații

Strugurii consumați ajută rinichii și colonul, producând o eliminare rapidă și intensă. În plus, ajută și la eliminarea toxinelor din organism.

În convalescență și anemii

Sunt recomandați mai ales strugurii negri, întrucât aceștia conțin substanțe antianemice în cantități importante. În plus, vitaminele din complexul B ajută la fixarea fierului. În convalescență, strugurii pot fi un aliment excelent, mai ales după bolile infecțioase, pentru că se digeră ușor, refac ceea ce au distrus medicamentele de sinteză folosite în tratament și normalizează digestia.

În caz de cuperoză

Vitamina PP, din pigmenții strugurilor, ajută la protejarea vaselelor sangvine capilare, evitând apariției cuperozei sau a vergeturilor de pe coapse și gambe.

Mustul din struguri

Are un gust unic, catifelat, care aduce, la fel ca strugurii, o mulțime de beneficii organismului. Stors proaspăt și nefermentat, mustul are un conținut bogat în zahăr, materii azotate și săruri minerale. Cu o valoare nutritivă foarte ridicată, mustul nefermentat este superior laptelui. Poate de aceea era numit de vechii călugări ”lapte de post”. Cura cu must are efect diuretic, depurativ şi antisclerotic. Se începe cu 0,5 l zilnic, în trei reprize, cu o oră înainte de mese. Cantitatea se va creşte apoi progresiv, până se ajunge, după aproximativ două săptămâni, la 2 litri zilnic. Cantitatea se menţine astfel două-trei zile, fără a se mai consuma altceva. După acest interval se revine la doza iniţială, profitându-se din plin atât cât mai sunt struguri. Această terapie este deosebit de utilă persoanelor care desfășoară activitate intelectuală.

Cu efecte sedative

Băut seara, cu o jumătate de oră înainte de culcare, un pahar cu must poate fi un somnifer foarte bun. Asta pentru că, vitamina B din compoziția lui are efecte sedative și calmante.

Detoxifiază organismul

Potrivit specialiștilor, o cură cu must ajută la detoxifierea organismului. Dacă se doreşte obţinerea unor rezultate foarte bune în curele de dezintoxicare, se recomandă consumarea a minimum un litru de must proaspăt pe zi.

Important!

Mustul nu este indicat bolnavilor de diabet şi nici conducătorilor auto, în timp ce sunt la volan.

Vinul din boabe de struguri

Consumat în cantități mici, este o băutură naturală utilă atât oamenilor sănătoși, cât și celor care suferă de afecțiuni ca:  bronşita, bronhopneumonie, colita diareică, constipație. În cantități mari, acesta devine toxic pentru organism.

Vinul alb

Este folosit în terapeutică pentru macerarea plantelor medicinale și obținerea de băuturi medicinale.

Vinul roșu

Amestecat cu puțină sare se poate aplica pe gingii, pentru a se evita iritarea acestora.

În cosmetică

Atât boabele de struguri, cât și mustul au efecte benefice şi asupra tenului. În vremuri străvechi, mustul din struguri era folosit drept articol de toaletă pentru frăgezimea și suplețea pielii.

Mască hrănitoare cu struguri

Se obține din aproximativ șase boabe de struguri zdrobite, la care se adaugă două linguriţe de iaurt, o jumătate de linguriţă de zeamă de lămâie, o jumătate de linguriţă de ulei de măsline şi o jumătate de linguriţă de miere. Pasta obţinută se aplică pe faţă, şi faţa se masează un minut. După aproximativ zece minute, faţa se spală cu apă caldă

Comprese cu coji de struguri

Fac porii inestetici să se resoarbă, ajutând la pigmentarea normală a pielii. Capacităţile tonice sunt mai puternice la strugurii roşii decât la cei albi. Pentru menținerea elasticității şi frumuseţii tenului, se poate face, odată la trei zile, un masaj uşor cu suc din struguri.

 

http://www.mediculmeu.com

http://www.crestinortodox.ro

http://www.clicksanatate.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate