Taxele şi impozitele locale rămân neschimbate la Râu de Mori

Administraţia locală menţine vechile valori, actualizate cu rata inflaţiei, conform legii.

Taxele şi impozitele locale în comuna Râu de Mori vor rămâne, în acest an, la un nivel ce va fi actualizat doar cu rata inflaţiei, după cum prevede legea, fără ca administraţia să facă alte majorări, a anunţat primarul Niculiţă Mang.

Potrivit acestuia, situaţia financiară cu care se confruntă cetăţenii comunei nu permite o creştere a taxelor locale, însă administraţia locală se va ocupa mai mult de recuperarea sumelor pe care le are de încasat la buget din diverse surse. Una dintre acestea sunt taxele pe concesiunea păşunilor alpine, despre care edilul local spune că vor fi în atenţia autorităţilor locale.

„Cel mai probabil, plăţile concesiunilor pentru păşunile alpine au întârziat pentru că oamenii nu au primit încă subvenţiile de la APIA. Pe de altă parte, aceste taxe vor trebui plătite pentru că altfel administraţia locală nu va emite nicio adeverinţă persoanelor care au datorii la bugetul local. Eu cred că oamenii îşi vor achita însă aceste datorii către bugetul local imediat ce vor primi banii din subvenţii”, a spus primarul comunei Râu de Mori.

În plus, administraţia locală va monitoriza, mult mai atent, situaţia încasărilor, iar dacă va fi cazul va trimite somaţii de plată către restanţieri.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 + 10 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.