Teleuniversitatea, postul de televiziune al UPT, începe emisia pe cablu

În urmă cu 25 de ani, când societatea ieșise din anii grei ai cenzurii comuniste, iar libertatea de exprimare a început să fie înțeleasă, la Universitatea Politehnica Timișoara își începea emisia primul post de televiziune din mediul universitar, Teleuniversitatea, care, în timp, a devenit un reper în massmedia timișoreană.

Încă de la început postul de televiziune a avut sprijinul conducerii universității și a beneficiat de o echipă entuziastă și hotărâtă, care a reușit să asigure cele necesare funcționării, de la dotarea  cu echipamente până la recrutarea de voluntari. A fost o perioadă plină de romantism, de muncă susținută, de ambiție și determinare. Toate acestea au dat roade, iar televiziunea studențească a crescut frumos, s-a profesionalizat, iar în prezent serviciul de televiziune Teleuniversitatea Timișoara emite în baza licenței audiovizuale nr. 852 TV-C/27.11.2018 și a deciziei de autorizare audiovizuală nr. 2204.0/21.02.2019,  a Consiliului Național al Audiovizualului. Programul postului va fi difuzat, zilnic, prin rețelele de cablu Digi TV și Telekom, în intervalul 18-19, în premieră, și în reluare, între orele 10 și 11. Colaborarea cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a adus o completare fericită grilei de programe și echipei Teleuniversitatea.

Echipa Teleuniversitatea Timișoara este formată din profesioniști de televiziune și include colaboratori de înaltă ținută. Postul de televiziune promovează excelența în educație și în cercetare, precum și cultura, sportul, sănătatea și cariera, în cadrul unei grile de programe echilibrate și diverse, care include știri, reportaje, interviuri, talk-show-uri, emisiuni și rubrici variate, cu un format tematic, universitar.

Ne bucurăm să anunțăm că, începând cu data de 19 septembrie 2019, emisiuni ca „Lecția de economie”, „Timișoara Culturală”, „Politehnica 360°”, „Cariera ta”, „Studenții de ieri”, „Tribuna Polisportivă”, „Drumul spre sănătate”, „Știrile Teleuniversitatea” pot fi urmărite și îndrăgite de toți telespectatorii.

„Mă încearcă o mare bucurie că, iată, în anul premergător celei de-a o suta aniversări a Politehnicii, reușim performanța de a lansa televizunea și de a transmite mesajul Politehnicii în casele oamenilor. Eu cred că Teleuniversitatea trebuie să însemne în primul rând tocmai această poartă deschisă pentru societate. Politehnica a fost înființată nu numai pentru a pregăti ingineri, ci și pentru a fi o instituție de cultură”, a declarat prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, rectorul UPT.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nine − 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.