.

Tineri medici în afirmare. ÎNTREBĂRI CU … DOUĂ RĂSPUNSURI

Dialog cu medicii stomatologi Oana și Radu ARTEAN – Hunedoara.

Recent am cunoscut la locul lor de muncă pe doi medici tineri – soț și soție – care au pornit împreună pe același drum al profesiei cu o carte de vizită care reflectă că și-au luat munca în serios, cu responsabilitate. Pe lângă motivul sufletesc al alegerii meseriei, ei se impun prin dăruirea fiecărei clipe în
împlinirea mandatului de încredere dat de pacienți. Pe acest fond, am purtat un dialog sincer, responsabil.

– De ce medic stomatolog?
– (R. A.) Venind dintr-o familie cu „tradiție” în medicină, decizia a venit firesc. De ce stomatolog? Pentru că această meserie cere responsabilitate, perseverență în pregătirea profesională care să-mi definească personalitatea.
– (O. A) Când am luat decizia a fost în primul rând dorința de a avea o meserie pe care să o practic cu plăcere. A fost și o influență a unei prietene. Așa că, se dovedește că această meserie mi se potrivește.

– Cum apreciați începutul de drum în meseria aleasă?
– (R. A.) A fost plăcut, marcat pe alocuri de ezitări specifice începutului.
– (O. A) A fost dificil. M-am întâlnit față-n față cu pacientul fără să am în spate un medic de specialitate care să mă îndrume. Dar, am depășit cu încredere și optimism debutul. Era și normal să fie așa.

– Ce satisfacții vă aduce această profesiune?
– (R. A.) Mulțumirea citită în ochii pacientului. O satisfacție aparte am atunci când pacientul vine în cabinet re­zervat, temător de durere, iar după una – două ședințe, vine cu drag, cu încredere.
– (O. A) Am o meserie soli­c­i­tantă fizic și psihic. Încerc să am satisfacția efectuării unui tratament bine făcut, cu responsabilitate și pasiune și cu eficiență pentru pacient.

– Care a fost prima emoție pozitivă a debutului în activitatea profesională?
– (R. A.) O asemenea emoție mi-a oferit primul pacient venit de urgență, cu teamă, pentru o extracție și care a plecat încântat de operativitatea intervenției și cu lacrimi în ochi de bucurie mi-a mulțumit.
– (O. A) Când primul pacient a plecat din cabinet mulțumit de tratamentul oferit, bucuros, cu zâmbet pe buze.

– Care credeți că ar fi rafinamentul specific mese­riei?
– (R. A.) Implicarea cu responsabilitate în stabilirea tratamentului și o continuă pregătire profesională, dar și urmărirea eficienței tratamentului acordat.
– (O. A) O bună comunicare cu pacientul și tehnicianul dentar, dar și utilizarea unor metode noi, moderne.

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră pacientul?
– (R. A.) Un om care suferă și mi-a acordat încredere în a-l trata. Un om ce trebuie să beneficieze de experiența mea profesională.
– (O. A) O persoană care suferă de o durere dentară care trebuie eliminată, prin profesionalismul ce-l dove­dim.

Așadar, am stat de vorbă cu doi medici tineri, bine pregătiți profesional. Aceştia dovedesc mult optimism și, în căutările lor, mereu răscolesc raftul plin de bogăție al me­seriei alese care i-a atras ca un magnet.
Se implică în mod conștient și creator în spiritul unui profund profesionalism, fiind mereu legați sufletește de pacienții pe care-i tratează.

Ioan Vlad, Georgeta- Ileana Cizmaș

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate