.

Veţel: Momente emoţionante la sărbătoarea comunei

Organizatorii „Zilelor comunei Veţel” au arătat, din nou, că ştiu să preţuiască valorile locale.

Dincolo de momentele de distraţie aşteptate de oameni la orice manifestare de acest fel, adminuistraţia locală din comuna Veţel a încercat să aducă în prim-plan ceea ce au mai bun localităţile componente. Aşa că, duminică, au fost premiate familiile care au împlinit o jumătate de veac, dar şi tinerii elevi care au avut rezultate foarte bune la învăţătură sau în competiţiile şcolare.

„Au fost momente emoţionante în care am avut prilejul să aducem în faţa oamenilor pe acei consăteni care au ştiut cum să treacă peste greutăţile inerente ale vieţii şi să adune, astfel, 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, ceea ce nu este puţin lucru. Le mulţumesc pentru ceea ce au făcut până acum şi-i asigur de respectul nostru viitor. Pe de altă parte, mă bucur că tinerii din comuna noastră realizează cât de importantă este educaţia şi obţin rezultate foarte bune atât la şcoală, cât şi în competiţiile sportive. Copiii sunt viitorul nostru şi îmcercăm să-i ajutăm pe măsura posibilităţilor legale”, a menţionat primarul comunei Veţel, Ioan Henţiu.

„Zilele comunei Veţel” au avut un program foarte bogat, începând cu spectacole pentru tineri şi pentru iubitorii muzicii populare, dar şi o serie de manifestări sportive despre care se poate spune că au intrat în calendarul manifestării, ajunsă acum la cea de-a XIII-a ediţie.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate