.

Vin alţi bani europeni pentru investiţii în Deva

Joi, 18 aprilie a.c., primarul municipiului Deva a semnat, la ADR Vest, contractul de finanțare pe fonduri europene nerambursabile ”Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe D – Bulevardul Iuliu Maniu”, POR 3.1 A, SMIS 120716, în valoare de 2.337.591,07 lei + TVA.

“Până în prezent, Primăria Municipiului Deva are depuse la ADR Vest și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice un număr de 31 de proiecte pe fonduri europene nerambursabile.

Proiectele se află în diferite faze: 17 proiecte cu contracte de finanțare semnate + proiectul semnat astăzi iar restul proiectelor se află în fază de evaluare sau precontractare.

Deva este pe primul loc printre orașele județului Hunedoara, la numărul de proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă. Este un efort de echipă, pe care, împreună cu colegii din Primăria Deva, l-am depus în perioada scurtă de când sunt primar”, a declarat Nicolae-Florin OANCEA, primarul Municipiului Deva.

Cu ocazia vizitei la Timișoara, reprezentanţii primăriei Deva au participat și la ceremonia care a marcat 20 de ani de la înființarea Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest. Sunt două decenii în care ADR Vest a contribuit decisiv la dezvoltarea regiunii din care face parte şi judeţul Hunedoara, au fost proiecte europene și naționale în valoare de peste 1 miliard de euro, implementate cu succes și sunt încă multe investiții care urmează să fie realizate.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate