.

100 de ani de la prima expoziție filatelică a României Mari

În urmă cu 100 de ani, la 23-24 mai 1920, în Palatul Lloyd, în actuala Sală a Senatului Universității Politehnica Timișoara, a fost organizată prima expoziție filatelică din România Mare. Din catalogul expoziţiei reiese că aceasta a fost patronată de Stan Vidrighin, pe atunci primar, iar ulterior rector al Politehnicii timișorene.

Chiar dacă actuala situație nu permite organizarea unui eveniment pe măsura importanței Centenarului primei expoziții filatelice din România Mare, Universitatea Politehnica Timișoara, Romfilatelia și Asociația Filatelică Timișoara au ținut să marcheze acest moment măcar în mediul virtual. De îndată de condițiile o vor permite, UPT va organiza, în Sala Senatului, o expoziție care să amintească acel moment important în istoria orașului și a pasionaților de filatelie din întreaga țară.

După cum reiese din catalogul acelei prime expoziții, aceasta a fost patronată de Stan Vidrighin, primul primar al Timișoarei sub administrație românească, și Henrik Baader – senator, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Timișoarei. La eveniment au participat 32 de expozanți din Timișoara și împrejurimi, care au prezentat 53 de exponate din colecțiile proprii.

Ziarul „Temesvarer Zeitung” relata, la vremea respectivă, că „În vitrine lungi și mari au fost expuse nenumărate colecții, precum și exemplare deosebite din colecții. Pe pereți erau tablouri mari cu cele mai interesante timbre și în așa fel concepute că erau foarte estetice. În colțurile sălii au fost expuse opere de artă, tablouri, vase, antichități… etc.”

A fost, practic, prima mare expoziție filatelică de sine-stătătoare organizată în România, pentru care există documente concrete și un catalog de expoziție. Evenimentul s-a bucurat de o participare valoroasă, ea reprezentând prima zvâcnire spre filatelia europeană. Rolul propagandistic al expoziției, pentru toți filateliștii din România, a fost semnificativ, reflectat și prin organizarea, după doar 3 ani, tot la Timișoara, a primei expoziții filatelice naționale și a primului Congres al Filateliștilor din România.

Centenarul primei expoziții filatelice a României Mari este reflectat și printr-un întreg poștal realizat de Romfilatelia SA, în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara, având ca imagine Sala Senatului, în timp ce timbrul produsului filatelic poartă imaginea lui Stan Vidrighin.

Pentru celebrarea aceluiași eveniment, Asociația Filatelică Timișoara a realizat un plic cu imaginea Palatului Lloyd și o ștampilă specială dedicată Centenarului primei expoziții filatelice a României Mari.

Tot în acest an, în 18 februarie 2020, Romfilatelia a lansat la Timișoara, în Auditorium-ul Centrului de Conferințe al UPT, o emisiune filatelică cu tema „Universitatea Politehnica Timișoara, un secol de educație și inovație”. Emisiunea de mărci poștale conține un întreg poștal, un timbru, o coliță dantelată, și un plic „Prima zi”, ce marchează Centenarul primei instituții de învățământ superior din vestul țării. Toate acestea vor fi reunite în cadrul unei expoziții ce va fi organizată, atunci când condițiile vor permite, în Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate