.

A fost aprobată înfiinţarea Poliţiei Animalelor

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, joi, la Timişoara, că Guvernul a aprobat înfiinţarea Poliţiei Animalelor, care va avea structuri în toate judeţele şi va funcţiona cu 488 de angajaţi şi 88 de medici veterinari şi care va fi dotată la cel mai înalt nivel, pentru a putea interveni de urgenţă în salvarea animalelor.

“Guvernul României a aprobat, miercuri seara, prin ordonanţă de urgenţă, înfiinţarea Poliţiei Animalelor. O dorinţă a noastră a tuturor, un proiect care a fost supus unei dezbateri lungi, unei transparenţe publice, am discutat cu toţi cei care sunt implicaţi în acest domeniu, cu asociaţii pentru protecţia animalelor, cu specialişti”, a declarat Marcel Vela.

Ministrul a menţionat că a discutat şi cu ataşaţi de afaceri interne care sunt detaşaţi la reprezentanţele noastre diplomatice din alte state, pentru a analiza tot ceea ce există la această oră în alte legislaţii, astfel încât să se poată implementa, promova şi adopta un proiect de lege extrem de important.

“Odată cu apariţia acestei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial, Poliţia Animalelor va fi operaţională, va avea 488 de angajaţi plus 88 de medici veterinari, va avea structuri în toate judeţele şi vom aplica legea în acest domeniu în care România a fost extrem de deficitară. În următoarele 60 de zile, este termenul de implementare, de angajare, de organizare a concursurilor, ea vă fi operaţională. Am prevăzut în proiectul de investiţii şi autoutilitare pentru Poliţia Animalelor, astfel încât să dotăm această structură la cel mai înalt nivel, pentru a interveni în timp operativ acolo unde este nevoie pentru a salva un suflet nevinovat”, a spus Vela./Sursa: agerpres

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate