Admitere la Filiala Deva a ASE Bucureşti – Facultatea de Management: 7-9 septembrie 2020!

Academia de Studii Economice Bucureşti – Filiala Deva organizează admitere online pentru Facultatea de Management – studii universitare de licenţă, forma învăţământ la distanţă.

Înscrierile se desfăşoară în perioada 7-9 septembrie 2020, exclusiv online, pe platforma admitere.ase.ro, unde candidaţii vor încărca dosarul de concurs şi vor achita taxa de înscriere.

Admiterea se desfăşoară online, prin concurs, pe baza mediei generale de admitere, calculată ca medie ponderată între media de la bacalaureat (70%) şi media anilor de studii (30%). Rezultatele finale ale concursului de admitere vor fi afişate în data de 14 septembrie 2020.

Persoanele care nu au acces la Internet sau nu sunt familiarizate cu mediul online pot solicita suport din partea Filialei Deva a ASE Bucureşti (Deva, Piaţa Unirii, nr. 3) pentru înscriere şi încărcarea dosarului de concurs.

Actele necesare pentru înscriere (se depun online, pe platforma admitere.ase.ro):

– Diploma de bacalaureat (sau diplomă echivalentă cu aceasta)

– Foaia matricolă (sau echivalenta acesteia) sau adeverinţa care atestă mediile anilor de studiu, pentru absolvenţii care au promovat bacalaureatul în sesiunea din iulie 2020

– Eseu motivaţional privind alegerea ASE

– Adeverinţă medicală tip (eliberată de cabinetele medicale şcolare sau de medicul de familie, din care să rezulte că solicitantul este apt pentru înscrierea la facultate)

– Certificatul de naştere

– Cartea de identitate

– Certificatul de căsătorie (dacă este cazul)

Declaraţie pe propria răspundere prin care candidatul se angajează să nu urmeze simultan mai mult de două programe de studii universitare (se completează direct pe admitere.ase.ro)

O fotografie tip legitimaţie

– Dovada achitării taxei de înscriere (pentru candidaţii care plătesc prin virament bancar; candidaţii care plătesc online, pe admitere.ase.ro nu trebuie să încarce dovada plăţii).

– Declaraţie pe proprie răspundere privind autenticitatea documentelor încărcate pe platforma admiterii.

Taxa de înscriere pentru studii de licenţă, forma învăţământ la distanţă este 145 de lei.

Taxa de şcolarizare pentru anul universitar 2020 – 2021, organizat la forma învăţământ la distanţă este 3.500 de ei şi poate fi achitată în două rate egale. Prima rată (1.750 lei) se achită online, în perioada 15-16 septembrie 2020.

Informaţii suplimentare se pot obţine la Filiala Deva a ASE Bucureşti – telefon 0772.168.483 sau 0372.790.592, adresă de e-mail: [email protected].

Toate detaliile cu privire la înscrierea şi admiterea online la Academia de Studii Bucureşti sunt disponibile pe platforma admitere.ase.ro (link: https://admitere.ase.ro/licenta2020/index-septembrie.asp).

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.