.

Atenţie, şoferi! Restricţii de circulaţie, VINERI, pe drumurile din ţară

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, vineri, în intervalul orar 07:00 – 12:00, în funcție de condițiile meteorologice, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, pe tronsonul kilometric 220+650 de metri – 221, pe raza localității Tuțulești, județul Vâlcea, vor avea loc lucrări de turnare a grinzii pentru parapetul din zonă. Traficul se va desfășura pe jumătate de cale, în intervale de 15-20 de minute, în momentul în care se va turna beton.

De asemenea, pe DN7 Pitești-Râmnicu Vâlcea, între kilometrii 163+800 de metri – 164+200 de metri, în apropierea localității Golești, județul Vâlcea, se execută lucrări de montare a parapetului tip H4b. Din acest motiv, între orele 08:00 – 12:00, se va circula pe două benzi din trei, traficul fiind dirijat prin indicatoare rutiere.

***

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, până la ora 12:00, circulația este restricționată pe prima bandă pe ambele sensuri ale autostrăzii A2 București – Constanța, între kilometrii 120 (loc. Ștefan cel  Mare, județul Călărași) și 140 (loc. Fetești, județul Ialomița), pentru efectuarea unor lucrări de reparații la partea carosabilă.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte semnificația semnalizării instituite temporar, circulând cu viteza adaptată condițiilor de trafic și de drum, să reducă viteza în zona lucrărilor şi să semnalizeze din timp intenția de schimbare a benzii de circulație.

***

• Până la data de 03 august 2020, circulația este restricționată pe prima bandă și pe cea de urgență pe Autostrada A1, pe sensul dinspre Sibiu către Deva, la kilometrul 343+100 metri, în zona localității Orăștie, județul Hunedoara, în vederea efectuării de lucrări asupra rosturilor de dilatație. Restricția este valabilă și pe timpul nopții, lucrările fiind semnalizate corespunzător.

• În perioada 27 iulie – 31 iulie 2020, în județul Vâlcea, au loc lucrări de întreținere a părții carosabile pe DN67, la kilometrul 157+420 de metri, la trecerea la nivel calea ferată, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea. Lucrările se execută în intervalul orar 08:00 – 20:00, circulația rutieră desfășurându-se pe jumătate de cale, fiind dirijată prin semaforizare.

• Pe autostrada A1 Deva-Nădlac, între kilometrii 468+520 de metri – 473+440 de metri, între localitățile Remetea Mare și Lugoj, județul Timiș, au loc lucrări de reparații la carosabil. Din acest motiv, traficul rutier se deviază de pe sensul către Deva, pe sensul către Nădlac, circulându-se pe o bandă pentru fiecare direcție. Circulația rutieră nu este afectată pe drumurile județene din apropiere.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate