.

Atenţie, şoferi! Trafic îngreunat, din cauza ceţii, pe A1 Deva-Sibiu

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă ca efect al manifestărilor meteo nefavorabile sau ca urmare a vreunui eveniment rutier.

Traficul rutier se desfășoară îngreunat din cauza ceții dense, vizibilitatea fiind redusă sub 200 de metri, iar pe alocuri chiar sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Brăila, Ialomița, Buzău, Prahova, Călărași, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Dâmbovița, Constanța, Tulcea, Cluj, Olt, Dolj, Gorj, Bacău, Botoșani, Suceava, Galați, Neamț, Vrancea, Iași, Vaslui, Alba, Covasna, Brașov, Mureș, Harghita, Sibiu și municipiul București.

De asemenea, în condiții de ceață, cu vizibilitate redusă, pe alocuri, sub 100 de metri, se circulă și pe autostrăzile A1 București – Pitești, A1 Sibiu – Deva, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, A3 Turda – Borș, A4 Ovidiu – Agigea și A10 Aiud –Turda.

În județul Constanța, în portul Midia sunt închise manevrele din cauza ceții dense.

Astăzi, 16 ianuarie 2020, în intervalul orar 08:00 – 16:00, traficul rutier pe DN21 Slobozia – Călărași va fi întrerupt pe tronsonul kilometric 104+880 de metri – 105+500 de metri, pe raza localității Drajna Nouă, în județul Călărași, pentru a permite efectuarea unor lucrări de reparații la o trecere la nivel cu calea ferată, pe magistrala 800 București – Constanța.

Traficul rutier va fi deviat pe ruta DN3A – Dragalina – DC20 – DN21, devierea circulației realizându-se cu ajutorul piloților de dirijare.

Recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare și să crească distanţa de siguranţă între vehicule. În plus, conducătorii auto trebuie să verifice înainte de a porni la drum ca autovehiculele să aibă în funcțiune sistemele de dezaburire, care să le asigure o bună vizibilitate. De asemenea, atragem atentia pietonilor, bicicliştilor şi căruţaşilor, care trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate