.

Atletism: Campionatele Mondiale de semimaraton în Polonia

Fosta mare atletă română Constantina Diţă, campioană olimpică la maraton în 2008 la Beijing, a fost numită de World Athletics ambasadoare a Campionatelor Mondiale de semimaraton de la Gdynia (Polonia), care se vor desfășura în 17 octombrie.

În prezent, Constantina Diţă (foto) îşi împarte timpul între România şi Statele Unite, fiind încă implicată în sport, ca fondatoare şi organziatoare a cursei anuale Bucharest International 10 km.Ea continuă să alerge la cei 50 de ani pe care îi are, iar anul trecut a încheiat maratoanele de la Berlin (3 h 07 min) şi New York City (3 h 30 min)și speră ca să poată să alerge la toate cele şase Mari Maratoane, singurul care îi lipseşte fiind cel de la Boston.
România va fi reprezentată la Campionatele Mondiale de semimaraton de la Gdynia (Polonia) de şase sportivi, unu la masculin şi cinci la feminin, lotul Româ­niei fiind format din Nicolae Soare, Adela Paulina Bălţoi, Liliana Maria Dragomir, Adriana Nelson, Elena Ade­lina Panaet şi Roxana Elisabeta Rotaru.
Având în vedere pandemia de coronavirus, CM de semimaraton este singura competiţie mondială de atletism din 2020, la ea participând 283 de sportivi (157 la masculin şi 126 la feminin) din 62 de ţări.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate