.

BASCHET – BĂIEȚI: DECEBALIȘTII ȘI-AU „ÎNGENUNCHEAT” FĂRĂ EMOȚII ADVERSARII

Sala sporturilor din orașul reședință de județ a găzduit etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar rezervată liceelor și colegiilor, cu participarea a 6 echipe din Deva, Brad, Orăștie, Vulcan și Petroșani.

Pe fondul unor arbitraje corecte, întâlnirile au oferit în general jocuri de angajament, cu acțiuni ofensive, uneori chiar furtunoase.

Întâlnirea decisivă pentru câștigarea primului loc și dreptul de participare la etapa de zonă   s-a desfășurat între echipele C.N. „Decebal” Deva (antrenor C. BAUMAN) – în foto – și L.P.S. „Cetate” Deva (antrenori C. STOICOVICI și D. RECLARU).

Anticipată ca echilibrată și deschisă oricărui rezultat, această întâlnire a oferit, dimpotrivă, o dominare viguroasă a jucătorilor de la C.N. „Decebal” Deva.

Superiori pe plan tactic, dar mai ales la cel psihologic, decebaliștii au forțat în ofensivă, printr-un joc avântat și spectaculos, cu faze pe alocuri frumoase, unele chiar electrizante, „îngenunchind” fără emoții echipa adversă cu categoricul scor de 34-19.

Oricum, echipa de la L.P.S. „Cetate” Deva, deși a pierdut, merită felicitări pentru jocul ei ambițios și disciplina în teren.

Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate