.

BOX: Cosmin Gîrleanu – calificat pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo

Pugilistul Cosmin Gîrleanu este primul boxer român calificat la Jocurie Olimpice de la Tokyo 2020.

Hunedorea­nul în vârstă de 20 de ani a obținut biletul olimpic în ultima gală a turneului european de calificare de la Londra. Cu câteva ore înainte de începerea reuniunii, CIO anunțase că suspendă competiția, începând de marți după ce au luat inițial decizia de a muta competiția în spatele ușilor închise.
Turneul preolimpic de box de la Londra a fost una dintre puținele competiții care au început așa cum fuseseră programate. Și asta doar pentru că a fost găzduită de Marea Britanie, țară care a tratat într-o notă proprie pandemia de coronavirus.
După două zile de întreceri, Comitetul Internațional Olimpic, sub a cărui coordonare s-a derulat turneul, a decis că riscul este prea mare și a suspendat turneul. Luni după amiază s-a făcut anunțul, dar a fost permisă desfășurarea ultimei gale. Decizia de a permite desfășurarea ultimei gale a fost o șansă mare pentru românul Cosmin Gîrleanu (care a evoluat la categoria 52 kg). Hunedoreanul a avut parte de o tragere la sorți favorabilă, cu o singură victorie necesară pentru a ajunge în sferturile de finală (primii opt), rezultat echivalent cu calificarea la JO. Gîrleanu a avut un meci dificil, cu azerul Rufat Huseynov, fost campion olimpic de tineret, dar a reușit să se impună cu o decizie la limită, scor 3-2.
Cosmin Gîrleanu este component al secției de box din cadrul Clubului Sportiv Hunedoara unde este antrenat de către maestrul emerit, Ilie Captari.Tânărul pugilist din Hunedoara este al doilea sportiv din județul nostru calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după atleta Florentina Marincu-Iușco –LPS Cetate Deva. Revenind la Turneul de calificare de la Londra anulat, decizia a fost luată de către reprezentanţii AIBA(Federația Internațio­nală de Box Amator) împreună cu Comi­te­tul Local de Organizare (LOC) al evenimentului de cali­ficare a boxu­lui către Tokyo, pe fondul creșterii res­tricțiilor globale de călătorie și a măsurilor de carantină care au impact asupra planurilor de călătorie ale sportivilor, echipelor și oficialilor și afectează capacitatea acestora a se intoarce acasa.”
Comitetul Olimpic Internațional (CIO)a decis suspendarea competiției, dar nu a anunțat deocamdată care va fi procedura de atribuire a locurilor rămase neocupate la acest turneu, dar și la cel mondial, care urma să se desfășoare la Paris. CIO trebuie să se întâlnească urgent în aceste zile cu oficiali din comitetele olimpice naționale și federațiile sportive internationale pentru a discuta procedurile de calificare pentru jocurile de la Tokyo.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate