.

CAS: În atenția asiguraților din județul Hunedoara

Având în vedere declararea stării de urgență de către Președintele României pentru împiedicarea răspândirii coronavirusului în România, la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara programul de lucru cu publicul se va desfășura după următorul program:

 LUNI – VINERI – 08.30 – 13.00

La Oficiul de Asigurări de Sănătate Petroșani programul de lucru cu publicul este de LUNI până JOI între orele 08.30 – 13.00.

De asemenea, în contextul necesității de a limita răspândirea virusului COVID 19 la nivelul Județului Hunedoara, recomandăm asiguraților, angajatorilor și furnizorilor de servicii medicale limitarea la maximul posibil a deplasărilor la sediul CAS Hunedoara și utilizarea unor modalități de comunicare care nu presupun contactul direct cu angajații instituției noastre, respectiv, poștă, poșta electronică, fax, telefon.

 

IMPORTANT!

  • documentele necesare pentru obținerea calității de asigurat/coasigurat se recomandă a fi transmise fie în format electronic, prin e-mail – [email protected]; [email protected]; [email protected], fax 0254-218.911, fie prin curierat sau poștă la adresa: CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE HUNEDOARA, str. 1 Decembrie, nr. 16, loc. Deva, jud. Hunedoara.

documentele necesare pentru obținerea cardului european se recomandă a fi transmise fie în format electronic, prin e-mail [email protected], fax 0254-218.911, fie prin curierat sau poștă.

 

  • documentele necesare pentru obținerea de formulare europene, dispozitive medicale și recuperarea concediilor medicale se vor transmite doar prin curier sau prin poștă, cu confirmare de primire.

Audiențele se vor acorda exclusiv telefonic, în intervalul orar cunoscut, iar petițiile adresate instituției vor fi transmise, prin email, la adresa [email protected].

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate