.

Castelul Corvinilor a depăşit pragul de 400.000 de vizitatori

Castelul Corvinilor din Hunedoara a depăşit pragul celor 400.000 de vizitatori în anul 2019, cu aproape 50.000 de turişti mai mulţi decât în anul 2018. Autorităţile locale au apreciat că această creştere se datorează evenimentelor care se organizează în mod constant în incinta sau în împrejurimile acestui monument istoric.

„În fiecare an, numărul de vizitatori la Castelul Corvinilor a crescut. Dacă în 2018 au trecut pragul monumentului medieval 354.044 de vizitatori, în 2017, monumentul istoric a fost vizitat de 333.334 de persoane. Cu o săptămână înainte de finalul anului 2019, Castelul a întâmpinat vizitatorul cu numărul 400.000”, a informat Primăria Hunedoara.

Având în vedere faptul că în 2019 castelul a intrat în restaurare, cu un proiect în valoare de cinci milioane de euro, administraţia castelului se aşteaptă ca după finalizarea acestor lucrări, numărul turiştilor să crească şi mai mult.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate