Catedrala din Deva și-a sărbătorit hramul de vară

Luni, 29 iunie 2020, în ziua pomenirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel – ocrotitorii municipiului Deva, Catedrala Episcopală din Deva și-a sărbătorit hramul de vară.

Cu acest prilej Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, și cu Preasfințitul Părinte Episcop Daniil Stoenescu, alături de un sobor de preoți și diaconi, în curtea lăcașului de cult.

Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a rostit cuvântul de învățătură, vorbind despre activitatea de propovăduire a celor doi mari Apostoli pe care astăzi îi sărbătorim, Sfinții Petru și Pavel, cei ce cu ajutorul harului lui Dumnezeu și prin puterea dragostei au întors spre Hristos inimile a mii de oameni, care au avut o credință atât de puternică încât mulți au mărturisit-o cu prețul vieții. Noi, cei de astăzi, în simplitatea noastră, tot cu ajutorul harului lui Dumnezeu reușim să ne ridicăm la înălțimea adevăratei vieți creștine.

La final, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a mulțumit pentru prezență Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, și Preasfințitului Părinte Episcop Daniil Stoenescu, fiu al Episcopiei Devei și Hunedoarei din Țara Hațegului. De asemenea, Preasfinția Sa a mulțumit tuturor credincioșilor veniți să se roage la hramul Catedralei Episcopale, iar apoi a oferit domnului Nicolae-Florin Oancea – primarul municipiului Deva – distincția Crucea Episcopiei Devei și Hunedoarei pentru mireni, în semn de mulțumire pentru implicarea în activitatea de sprijinire a bisericilor devene./www.episcopiadevei.ro

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.