.

Ciclism: TURUL MUNICIPIULUI DEVA ediţia a- VIII-a

CS Făerag din Deva va organiza la finalul acestei săptămâni cea de a VIII-a ediție a tradionalului Tur ciclist al municipiului Deva.

Va fi o competiție cu întrecerile în cadrul Cupei Naționale a României de șosea pentru seniori cât și cele pentru juniori dar și întrecerile ediției a doua a Campionatului județean de ciclism pe șosea.
Competiția este organizată sub egida Federației Române de Ciclism, cu implicarea altor câteva asociații și cluburi sportive din țară, partenere în derularea la nivel national a celorlate etape din cadrul Cupei națio­nale a României. De asemenea menționăm sprijinul acordat la desfășurarea com­pe­tiției a Primăriei muni­ci­piu­lui Deva ca și a Consiliului Jude­țean Hunedoara.
Sâmbătă, 15 august, de la ora 11.00 pe traseul Deva- DJ 706 A sunt programate probele individuale contratimp iar duminică , 16 august, cu începere de la ora 10, se vor desfășura în centru municipiului Deva, probele de fond.
Organizatorii anunță măsuri speciale de circulație în aceste zile,în zona de desfășurare a întrecerilor și de asemenea au stabilit că accesul în zona evenimentului se va face pe baza unui triaj epidemiologic constând în completarea unui chestionar și termoscanare.
Sportivii vor avea un staff cât mai redus iar toți parti­cipanții vor purta mască atâta timp cât se află în zona delimitată pentru eveniment, inclusiv sportivii pe grila de start.
Aranjarea pe grila de start se va face respectând distața de 2 m între concurenți iar prezența spectatorilor este limitată conform ordinelor medicale în vigoare.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate