Clinica de Recuperare Oncologică Nera, inaugurată astăzi de trei miniștri

Trei miniștri din Guvern, dar și directorul Companiei Naționale de Investiții au fost prezenți astăzi la Slatina Nera, în comuna Sasca Montană, la inaugurarea Clinicii Nera, una din cele mai mari investiții din sănătatea cărășeană. Proiectul a început acum zece ani și a costat peste 17 milioane de lei. Doar camera hiperbară complet automatizată din noua clinică a costat peste 1 milion de euro, fiind a treia din România.

Ion Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne, Ion Ștefan, Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății, împreună cu directorul general al Companiei Naționale de Investiții, Manuela Irina Pătrășcoiu și prefectul de Caraș Severin, Cristian Gâfu, dar și alți oficiali cărășeni au inaugurat astăzi cea mai mare investiție din sănătatea cărășeană: Clinica de Recuperare Oncologică Nera, unică în România.

Unitatea are 45 de saloane spaţioase şi confortabile, construite pe o structură arhitecturală şi funcţională de tip sanatorial. Camerele sunt extrem de spaţioase şi au grup sanitar propriu şi terasă, sunt perfect izolate şi vor arătă exact ca nişte saloane medicale de lux. Fiecare bolnav va fi găzduit cu grijă şi atenţie şi va beneficia de o cură de recuperare de 14 zile.

„Pandemia de COVID-19 nu a influnţat lucrările în ceea ce ne priveşte. Mai sunt practic nişte mărunţişuri de pus la punct dar în aproximativ două săptămâni putem caza şi primii pacienţi. Este nevoie de asemenea proiecte în toată ţara, mă bucur că am reuşit şi le mulţumesc tuturor celor care au pus umărul la realizarea acestei clinici”, a declarat profesorul Pavel Chirilă, directorul clinicii.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a spus că acest loc este binecuvântat de Dumnezeu.

Această clinică va fi acel loc unde oamenii pot spera şi pot să se vindece aici, în această zonă binecuvântată de Dumnezeu. Un vis care iată, prinde aripi, bolnavii care suferă de cancer primesc o nouă şansă la viaţă şi pentru acest lucru doresc să-i mulţumesc domnului profesor Chirilă. Un loc în care visele pot prinde contur şi se pot realiza, acel vis de a fi sănătos, de a te bucura de viaţă şi de a avea îngrijirea şi dragostea semenilor”, a declarat ministrul Marcel Vela.

Si ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru s-a declarat impresionat de investiţie. Ba mai mult, a precizat că această clinică este un adevarat exemplu şi pentru alte judeţe din ţară.

Pot să observ aici, un centru complex de tratare a patologiei oncologice. Şi un lucru este sigur, dacă aici putem vedea un proiect pilot, consider că este un exemplu de urmat pentru toate judeţele din ţară. Vă asigur că şi de acum încolo, în toate demersurile pe care le iniţiaţi o să aveţi sprijinul Ministerului Sănătăţii”, a spus Nelu Tătaru.

La Clinica Nera s-a construit și un amfiteatru unde studenți vor fi pacienții, profesorul Pavel Chirilă explicând că a constatat, după experiența de o viață, că bolnavii de cancer nu știu ce este cancerul.

Aastăzi a vut loc şi recepţia tehnică a Clinicii de Recuperare Oncologică de la Slatina Nera. După o serie de verificări, reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii au ajuns la concluzia că este o recepţie fără probleme, lucrarea a fost executată în termenul contractual, susţine directorul CNI, Manuela Pătrăşcoiu.

La Clinica Nera, pe lângă tratamentul medical, pacienții vor avea de parte și de consiliere psihologică și spirituală, în încercarea de a li se mai alina din suferință./www.stiriletransilvaniei.ro

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.