.

Cum ar arăta școala, de la toamnă. Alexandru Rafila: Clase de 15 elevi; profesorii, obligatoriu cu măști

Măsurile care se vor lua din toamnă, odată cu redeschiderea școlilor, ar trebui să fie flexibile și adaptate la fiecare unitate de învățământ în parte, nu impuse la nivel național, spune profesorul Alexandru Rafila.

Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății susține că toate regulile care vor fi implementate trebuie să țină cont de evaluări punctuale, deoarece fiecare școală are o situație diferită. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că situația pandemică este de durată, iar copiii nu pot fi transformați în niște „cititori de tablete”, ci trebuie să interacționeze.

„Trebuie măsuri flexibile, nu există două şcoli la fel. Riscul epidemiologic nu e similar. Am şcoli unde am 15 elevi într-o clasă, am şcoli unde am 40 de elevi într-o clasă. Deci fiecare şcoală ar trebui să poată să îşi organizeze un program de învăţământ care să fie corelat cu posibilităţile şi cu evaluarea de riscuri din şcoala respectivă. Ar trebui să le dăm două- trei-patru variante, iar una dintre ele să fie adoptată de o anumită şcoală”, a explicat, vineri seară, la Digi24, profesorul Alexandru Rafila.

Cum ar arăta „școala la școală”

El a arătat cum ar vedea derularea cursurilor în școală: „Cred că o clasă fizică ar trebui să aibă 15 elevi. Băncile sau mesele la care sunt aşezaţi aceşti elevi ar trebui să fie undeva la 1,5 metri una de cealaltă. Adică copiii să fie la această distanță unul de celălalt, că mai există și dimensiunea băncii. Cred că este important să limităm, cât este posibil, interacţiunea copiilor din clase diferite, pentru că dacă apare într-o clasă un caz, să nu mai avem niciun fel de problemă. Pot să iasă din clasă, dacă găsim o soluţie de decalare a pauzelor şi lucrul acesta cred că este perfect posibil, să ai la 10 minute interval pauzele, nu este o problemă”.

Flexibilitatea este cuvântul-cheie în gândirea acestor scenarii. „Şcolile care au un număr mic de elevi şi pot să respecte aceste condiţii, pot să îşi desfăşoare programul normal fără niciun alt fel de probleme, în afară de igienă, distanţă, mască”, a arătat profesorul Rafila.

În opinia sa, cadrele didactice trebuie să poarte obligatoriu mască, iar în privința copiilor, se iau în discuție două variante: fie să poarte și ei permanent, fie poate doar în pauze.

Bineînţeles, rămâne triajul epidemiologic la intrarea în şcoală.

Unele școli îşi pot prelungi programul şi pot separa astfel elevii.

Varianta de învățământ online trebuie păstrată, dar să nu transformăm copiii în „cititori de tablete”

Dincolo de „școala la școală”, trebuie menținută și varianta de învăţământ online, însă acesta s-ar desfășura alternativ cu prezența fizică la școală, la interval de o săptămână sau pentru 2-3 zile.

„În orice caz, aceste clase mari cu 30-35-40 de elevi, cu siguranţă nu vor putea funcţiona în această structură”, a subliniat profesorul Rafila.

În condițiile separării în mai multe clase, grupe etc apare și problema numărului de cadre didactice, așa cum e și cea a medicilor din spitale, a observat Alexandru Rafila. Ministerul Educației trebuie să aibă în vedere și acest aspect.

Pe de altă parte, profesorul Rafila atrage atenția că această situație pandemică nu va fi valabilă doar pentru luna septembrie, ci este de durată și tocmai de aceea copiii trebuie să fie cât mai aproape de viaţa lor şcolară reală, care presupune şi interacţiunea cu ceilalţi copii. „Adică să nu încercăm să îi transformăm în nişte cititori de tablete și o interacțiune virtuală. Ei trebuie să interacţioneze unul cu celălalt. O să mai limităm, nu o să interacţioneze cu colegii din alt an, de exemplu, dar copiii din aceeaşi clasă trebuie să fie colegi, trebuie să discute unul cu celălalt, trebuie să se stimuleze, să reușească să realizeze activitățile didactice și prin prezența profesorului sau învățătorului”, a punctat Alexandru Rafila.

Simulările și pregătirea personalului ar trebui să înceapă chiar acum!

În anul şcolar 2019 – 2020, cursurile au fost suspendate încă din 11 martie și nu s-au mai reluat, situație care a luat prin surprindere inclusiv Ministerul Educației.

Acum, atrage atenția profesorul, totul trebuie foarte bine pregătit și de asemenea trebuie atenție la pregătirea personalului care răspunde de această organizare, odată cu reluarea activității în școli. „N-o să poată să fie instruit cu două-trei zile înainte de începerea școlii și trebuie făcute simulări încă de acum, din acest moment. Trebuie văzute programe de învățământ, cum se pot împărți, cine răspunde” – a spus Alexandru Rafila.

La observația că Ministerul Educației nu dă semne că ar fi luat măsuri și nici nu a anunțat decizii, deși mai e doar o lună jumătate până la începerea școlii, Rafila a spus, ușor ironic: „Eu nu știu, probabil că știți, pregătirile intense se soldează cu un rezultat complex la sfârșitul etapei de pregătire și așteptăm”./www.digi24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate