.

Deva: Festivalul „Citadela” se amână pentru anul viitor

Festivalul de muzică electronică „Citadela Festival” nu se va mai desfăşura anul acesta. Evenimentul, ce urma să aibă loc, în luna iulie, în incinta Cetăţii Deva şi care reunea mii de tineri iubitori ai acestui gen muzical, a fost amânat până în 2021. Decizia a fost luată de organizatori, în contextul pandemiei de COVID-19.

„Situaţia COVID-19 nu ne permite să organizăm evenimentul în condiţii de siguranţă”, au scris, pe Facebook, organizatorii „Citadela Festival”. „Toate biletele cumpărate vor fi valabile pentru ediţia 2021. Pentru rambursări, cei interesaţi trebuie să ne trimită o solicitare sub forma unui mesaj pe pagina noastră de Facebook. Vom accepta toate solicitările voastre până pe 20 septembrie. Banii vor fi rambursați la două luni de la încheierea ediției anului viitor. Cei care doresc să își păstreze biletul pentru anul viitor nu trebuie să mai facă nimic, biletele vor fi mutate automat pentru anul viitor”, au organizatorii festivalului.

„Citadela Festival” a debutat în 2018 şi a adus în Cetate mii de iubitori ai muzicii electronice.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate