.

Directorul Financiar E.ON va consilia Comisia Europeană cu privire la finanțarea durabilă

E.ON, reprezentat de Directorul Financiar Marc Spieker, a fost numit membru al Platformei pentru Finanțare Durabilă. Alcătuită din experți din sectorul public, precum și din sectorul privat, platforma va acționa ca organism consultativ central al Comisiei Europene în domeniul finanțelor durabile.

Platforma va consilia în principal Comisia cu privire la criteriile tehnice de screening pentru o taxonomie a UE, acesta fiind un sistem de clasificare pentru activitățile economice care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice, adaptarea la schimbările climatice și la alte obiective de mediu, cum ar fi, printre altele, tranziția către o economie circulară sau protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor.

Membrii Platformei privind Finanțarea Durabilă au fost selectați pe baza competențelorîn domeniile mediu, finanțare durabilă sau drepturile omului/sociale.

Marc Spieker are cunoștințe de specialitatesolide în domeniul finanțelor durabile. De la numirea sa în funcția de director financiar, E.ON a devenit cel mai mare emitent corporativ german de obligațiuni verzi, legând marja de credit a facilității sale de credit sindicalizate de 3,5 miliarde EUR de performanța anumitor ratinguri ESG, introducând noi și ambițioase obiective climatice în conformitate cu Acordul de la Paris și susținând „Grupul operativ privind publicarea informațiilor financiare legate de climă”. Marc Spieker va fi susținut în activitatea sa pentru Platformă de o echipă de experți din cadrul grupului E.ON.

Marc Spieker: “Sunt mândru că fac parte din grupul de experți care consiliază Comisia Europeană pentru dezvoltarea în continuare a finanțării durabile. Finanțarea durabilă este un factor important pentru punerea în aplicare a Green Deal și pentru a face economia UE sustenabilă. Voi face tot posibilul pentru a-mi aduce experiența profesională dobândită de la transformarea Grupului E.ON într-o companie axată pe tranziția climatică și energie curată, precum și cunoștințele mele cuprinzătoare pe piețele de capital“.

E.ON susține pe deplin obiectivele UE privind clima și angajamentul față de Acordul de la Paris. La începutul acestui an, E.ON a anunțat noi obiective climatice ambițioase și intenționează să fie neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2040 (domeniul de aplicare 1 și 2). Prin canalizarea investițiilor din sectorul privat către dezvoltare ecologică și durabilă, finanțarea sustenabilă este o piatră de temelie pentru atingerea obiectivelor UE privind clima și sustenabilitatea.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să accesați:

https://ec.europa.eu/info/publications/sustainable-finance-platform_en

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate