.

Dosare penale pe bandă pentru şoferi indisciplinaţi

 În toate cauzele de mai jos, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală.

• În data de 13.01.2020, în jurul orei 02:00, poliţiştii din cadrul  Poliției Orașului Hațeg au efectuat un control în trafic pe DN 66, pe raza oraşului Haţeg, unde au depistat un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Sântămăria-Orlea, care conducea un  autoturism, fără a poseda permis de conducere.

•  În data de 11.01.2020, în jurul orei  23:20, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Băcia, a fost oprit în trafic de poliţişti, pe raza localităţii Cristur. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat un rezultat de 0,78 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

• Tot în data de 11.01.2020, la ora 15:15, poliţiştii Secției de Poliție Rurală Hațeg au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 67 de ani, din comuna Bretea Română,  care conducea un autoturism pe DJ668, în localitatea Bățălar, deşi avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

• În data de 12.01.2020, în jurul orei 01:55, un echipaj de poliție rutieră a oprit în trafic, pe strada Libertății, din municipiul Hunedoara, autoturismul condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din judeţul Iași.  În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că  tânărul nu deține permis de conducere.

•  În data de 11.01.2020, la ora 23:40, un bărbat  în vârstă de 51 ani, în timp ce conducea un moped pe DJ 705 A, din direcția Orăștie spre Costești, a pierdut controlul mopedului într-o curbă și a căzut pe partea carosabilă. Bărbatul a refuzat să fie transportat la Spitalul Municipal Orăștie de către echipajul de la ambulanță sosit la fața locului, însă a fost testat de poliţişti cu aparatul alcooltest,  care a indicat o valoare  de 0,84 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

• În data de 12.01.2020, în jurul orei 00:30, poliţiştii au oprit pe strada 1 Decembrie, din municipiul  Petroșani, mopedul condus de un minor în vârstă de 15 ani, din Petrila. În urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au stabilit faptul că mopedul nu era înregistrat în circulaţie, iar minorul nu deţinea permis de conducere.

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate