.

E.ON implementează soluții de iluminat public eficient energetic în 27 de localități

Compania E.ON Energie România a încheiat, până în prezent,parteneriate cu 10 primării din județele Arad, Timiș, Maramureș, Neamț și Suceava prin care 27 de localități vor beneficia de soluții la cheie pentru iluminat public modern, bazat pe tehnologie LED cu performanță energetică ridicată.

În cadrul proiectelor, cu o valoare totală de peste 1 milion de euro, vor fi montate circa 4.300 de corpuri de iluminat atât pentru iluminatul stradal, cât și pentru cel interior din școli, grădinițe, săli de sport, cămine culturale și sedii ale primăriilor. Sistemele vor asigura o economie de 50-60% la consumul de electricitate și implicit reducerea facturilor unităților administrative locale.

“Soluțiile noastre pot aduce economii la bugetul local de mii sau zeci de mii de euro anual. Acestea sunt parte a conceptului nostru de smart village, care include și soluții de generare fotovoltaică și mobilitate electrică, concept pe care dorim să-l dezvoltăm la nivel național”,afirmăCătălin Iordache, Director General al E.ONEnergieRomânia.

La acest moment, în 19 din cele 27 de localități lucrările au fost finalizate urmând ca, până la începutul anului viitor, sistemele de iluminat cu tehnologie LED să fie funcționale și în celelalte 8 localități.

Primul proiect a debutat în anul 2018 în parteneriat cu Primăria Frumușeni – jud. Arad, localitatea devenind smart village E.ON, și a continuat cu Primăriile Sântana, Fântânele, Zăbrani, Beliu și Ususău, tot din jud. Arad, Sânandrei, jud. Timiș, Târgu-Lăpuș, jud. Maramureș, Tașca, jud. Neamț și Berchișești, jud. Suceava.

E.ON a asigurat autorităților publice locale partenere proiecte la cheie, care au inclus pregătirea documentației tehnice și obținerea avizelor și autorizațiilor, precum și sprijin pentru finanțarea investiției pentru o perioadă de până la 5 ani.

Printre beneficiile aduse de sistemele de iluminat public cu tehnologie LED se numără, totodată, reducerea costurilor operaționale și de întreținere, lămpi cu durate mai mari de utilizare, corpuri de iluminat fiabile, rezistente, cu protecție ridicatăîmpotriva factorilor de mediu, îmbunătățirea calității luminii, impact redus asupra mediului și nu în ultimul rând reducerea emisiilor de carbon.

Expertiza E.ON în soluții de iluminat eficient nu se limitează la sistemele publice, compania finalizând, până în prezent, 18 proiecte de iluminat inteligent cu tehnologie LED dedicate companiilordin sectoare variate ale economiei, în special pentru cele care dețin spații cu destinație industrială, logistică, depozitare sau pentru creșterea păsărilor și animalelordar și birouri.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate