.

Ekaterini Sakellaropoulou, prima femeie președinte al Greciei

Parlamentul de la Atena a ales-o miercuri pe Ekaterini Sakellaropoulou în funcţia de preşedinte al Greciei, prima femeie care ocupă acest post în istoria ţării, transmite AFP.

Sakellaropoulou (63 de ani), specialistă în drept al mediului, fostă președintă a Consiliului de stat al Greciei, a reunit în primul tur de scrutin voturile a 261 dintre cei 300 de deputaţi.

Ea îi succede lui Prokopis Pavlopoulos (69 de ani), al cărui mandat în această funcţie în mare parte onorifică expiră la 13 martie.

Sakellaropoulou va depune jurământul în 13 martie a.c.

Premierul Kyriacos Mitsotakis, care a propus candidatura, a declarat că  Sakellaropoulou este ”un magistrat de primă mărime”, care ”îi va uni pe toți grecii”.

”Alegerea ei este o premieră nu doar prin prisma faptului că este femei, ci și prin acela că nu este membră a nici unui partid politic”, a adăugat el.

De precizat că, deși este considerat șeful statului și comandant suprem al armatei, cu dreptul de a numi guverne și a promulga acte normative precum și de a declara război unor terțe țări, funcția de președinte al Greciei este considerată preponderent onorifică, amintește AFP. https://www.rfi.ro/

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate