Gaz metan în şase comune din Ţara Zarandului

Şase comune din Ţara Zarandului: Luncoiu de Jos, Băiţa, Ribiţa, Vaţa de Jos, Vălişoara, Baia de Criş se vor asocia în cadrul unui proiect de anvergură pentru a facilita introducerea gazului metan în localităţile de pe raza administrativă a acestora. Proiectul va trebui să fie gata şi depus la Bucureşti până pe 17 decembrie pentru ca investiţia să poată beneficia de finanţare nerambursabilă din fonduri europene.

Potrivit primarului comunei Luncoiu de Jos, Călin Dud, în perioada următoare se vor face studiile de fezabilitate necesare pentru întocmirea proiectului, iar acest lucru va implica şi discuţii cu cetăţenii despre ce va însemna noua investiţie.

„În prima etapă ne vom face măsurătorile topografice pentru a avea un punct de plecare. Apoi, se ia în calcul numărul de familii beneficiare ale alimentării cu gaze pentru a vedea în ce fel ne putem încadra în maxim 25 de milioane de euro, valoarea unui proiect. Estimez că vor beneficia de acest proiect circa 5.000 de gospodării din toate comunele menţionate”, a arătat primarul Călin Dud.

Pentru oameni introducerea gazului metan este mai mult decât binevenită, iar pentru primării reprezintă o oportunitate deoarece există o finanţare nerambursabilă care poate fi folosită la un proiect extrem de important pentru comnunităţile locale.

„Lemnul de foc este din ce în ce mai greu de obţinut. În toate comunele există un segment de populaţie îmbătrânit care nu mai poate merge să-şi aducă lemne din pădure şi nici nu-i mai lasă legea. Abia se descurcă. Gazul este o alternativă foarte bună, mai ales că este contorizat şi plăteşti cât consumi”, a adăugat primarul Călin Dud.

Proiectul este foarte aşteptat şi în comuna Băiţa, administraţia locală de aici fiind deschisă spre implementarea acestuia în toate localităţile componente. Potrivit primarului Damian Diniş, săptămâna viitoare va fi semnat un acord de colaborare între cele comune menţionate la începutul acestui articol, şi se vor desfăşura discuţiile tehnice pentru începerea studiilor de fezabilitate.

„Colaborăm pentru a reuşi să fim eligibili la finanţare. Trebuie să avem un minim de 3.000 de fumuri, pe total asociere. Fiecare comună are un anumit număr de kilometri de reţele, în cazul nostru fiind vorba de 68 de kilometri. Pe total, finanţarea poate ajunge la maxim 25 milioane de euro, dar nu cred că vom ajunge la această sumă. Pentru oameni, introducerea gazului metan reprezintă un mare pas în faţă. Sunt mari probleme cu tăierile de pădurile. Chiar dacă mai sunt lemne în anumite locuri, nu mai are cine să le taie pentru că populaţia este îmbătrânită şi nu mai are cine să le taie. Este şi mai comod. Gazul rezolvă multe probleme”, a apreciat primarul comunei Băiţa.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.