.

Gimnastele din lotul naţional au revenit în sala de la Deva

Cele câteva gimnaste care vor alcătui nucleul viitoarei echipe naționale feminine, printre care junioarele Silvia Sfiringu , Ioana Stănciulescu (ambele Farul Constanta) dar și sportive senioare de la centrele din Deva sau Dinamo București, s-au aflat pentru câteva zile, cu aprobarea FR Gimnastică, într-un cantonament centralizat în Stațiunea montană Râușor, din judetul Hunedoara.

Sportivele au fost însoțite de către antrenorii Liliana Cosma, Nicolae Forminte și ceilalți tehnicieni care fac parte din colectivul de antrenori, care se va ocupa de pregătirea gimnastelor pentru competițiile programate în anul 2020.
Noul an competițional 2020 are ca primă mare întrecere, Campionatele Europene, competiție care se va desfășura în perioada 28 aprilie -3 mai în capitala Franței, la Paris, unde acest gen de întreceri revine după 20 de ani, ultima ediție de Campionat European organizat în Franța fiind în anul 2000, în Arena Paris-Bercy.
Gimnastele noastre au revenit după cantonamentul de la Râușor, în sala de antrenament de la Deva, (care este până la urmă agreată de toți factorii implicați în pregătirea sportivelor) pe data de 3 ia­nuarie a.c. pentru a pregăti, cum spuneam, participarea la viitoarele competiții internaţionale.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate